Joi, 12 februarie 2026, în cadrul proiectului „Club 48”, șefii lui Dinamo au organizat o întâlnire cu mai mulți oameni de afaceri din București și nu numai.
„Club 48” este un proiect demarat de actuala conducere a „câinilor”, prin intermediul căruia se dorește cooptarea în jurul echipei a unor noi sponsori sau chiar investitori.
Totodată, la întâlnirea de pe 12 februarie, care a fost organizată la un restaurant select din nordul Capitalei, și-au mai făcut apariția glorii ale clubului și chiar persoane publice din afara „sportului rege”. ProSport prezintă, în exclusivitate, câteva imagini video de la întâlnirea organizată în zona Herăstrău, în apropierea arenei Arcul de Triumf.
Joi, 12 februarie 2026, în pragul duelului decisiv cu FC Hermannstadt din ultima rundă a grupelor Cupei României, clubul de fotbal Dinamo București a organizat o întâlnire importantă, în cadrul proiectului „Club 48”.
Despre proiectul „Club 48” a oferit detalii, în exclusivitate pentru ProSport, Cătălin Panciu (39 de ani), consilier strategic al lui Dinamo.
Pe scurt, rolul acestei inițiative este de a atrage alături de club noi sponsori sau, de ce nu, chiar investitori pe termen lung care să se asocieze cu grupul Red&White, care deține pachetul majoritar de acțiuni al SC Dinamo 1948 SA.
Proiectul „Club 48” a fost pus la punct de actuala conducere din „Ștefan cel Mare”, iar în trecut au mai fost organizate întâlniri cu oameni de afaceri din București și nu numai.
Și o astfel de întâlnire a avut loc și joi, cu doar câteva ore înainte de partida decisivă Dinamo – Hermannstadt, la un restaurant select din nordul Capitalei.
Șefii lui Dinamo, între care și Andrei Nicolescu, dar și acționarii Red&White sau Renovatio, i-au găzduit pe mai mulți oameni de afaceri din România. Însă, de la eveniment nu au lipsit nici glorii ale clubului, cum ar fi Ionuț Lupescu, președintele onorific al CS Dinamo, sau Marius Niculae, fost mare atacant în „Ștefan cel Mare”, la rândul său parte din corpul tehnic de la CS Dinamo. Totodată, la întâlnire a fost surprins și artistul Ștefan Bănică Jr, un fan dinamovist declarat, apropiat al lui Ionuț Lupescu.
Potrivit informațiilor obținute de ProSport, la restaurantul din nordul Capitalei și-au făcut apariția oameni de afaceri de la câteva firme importante din București, astfel că întâlnirea ar putea aduce, într-un scenariu pozitiv, chiar la cooptarea acestora în acționariatul RWM.
Rolul lui Cătălin Panciu de la Dinamo București este de „consultant strategic”, iar potrivit informațiilor noastre este destul de implicat în deciziile luate de conducere, în principal în zona de marketing, dar și în alte departamente.
În interviul pe care l-a acordat pentru ProSport în februarie, el a menționat și proiectul „Club 48”, care a generat întâlnirea de pe 12 februarie 2026:
„Încerc să schimb paradigma din fotbalul românesc. Vreau să explic faptul că dacă investești în publicitate cu Dinamo o să ai rezultate. Nu o să fie ușor, dar cred în ideologia asta pe care am și studiat-o. Vedem și la cluburile din străinătate, iar aici nu vorbesc doar de cele mari, chiar și cele mai micuțe, unde au poli de influență, iar oamenii fac afaceri în jurul cluburilor. Noi avem și proiectul «Club 48», în care reunim oameni de afaceri de la care vrem să înțeleagă că fotbalul nu este doar pasiune și este și despre a cunoaște parteneri de afaceri, să primească expunere, vizibilitate, să folosească Dinamo ca pe un canal de marketing. Suntem foarte deschiși către parteneriate cu instituții, cu alte forumuri care să ducă, sub egida sportului, a fair-play-ului, numele Dinamo mai departe. Am deschis mai multe frontiere în care, per total, la finalul zilei, Dinamo să spună că a făcut 10 pași în față și să meargă la următorul nivel”, a declarat Cătălin Panciu, printre altele, în interviul acordat pentru ProSport.