FCSB nu mai reprezintă o sperietoare pentru gruparea din „Ștefan cel Mare”. Eșecurile suferite de campioana României cu adversare modeste în preliminariile Ligii Campionilor le-au dat curaj dinamoviștilor.
Deși campioana a învins-o pe Dinamo în ultimele 10 partide directe în campionat, Kennedy Boateng, fundașul central dinamovist, este încrezător în fața unui FCSB epuizat.
FCSB traversează o perioadă dificilă, cu trei înfrângeri consecutive în competițiile europene, iar eșecul recent din campionat cu Farul completează seria de insuccese ale campioanei. De cealaltă parte, nici Dinamo nu a început noul sezon așa cum și-ar fi dorit, înregistrând două remize și o înfrângere în primele trei etape.
Kennedy Boateng, fundașul central al lui Dinamo, consideră că ambele echipe au șanse egale la câștigarea celor trei puncte. Totodată, togolezul nu se teme de invincibilitatea campioanei în confruntările directe cu „câinii roșii”.
„Pentru mine, acest meci este 50-50. Ştim că ei nu au început prea bine sezonul, nici noi nu am început foarte bine, iar eu cred că ambele echipe au şanse egale. La derby-uri lucrurile stau diferit, nu contează ce s-a întâmplat în meciurile trecute. N-au jucat foarte bine, dar nici noi. Orice e posibil. Nu tratăm meciul cu superficialitate, ştim cât de important este pentru noi şi pentru ei.
Pentru noi, obiectivul principal este să ne concentrăm pe meciul de mâine şi să dăm 100% pe teren. Asta e cel mai important pentru noi. Ne gândim la victorie, trebuie să câştigăm şi sunt sigur că şi ei vor să câştige. Dar noi ne vom asigura că vom da totul pentru club şi pentru cele trei puncte. Asta e ceea ce contează pentru noi.
Ştim că am pierdut multe meciuri împotriva lor în sezonul trecut, dar nu trebuie să trăim în trecut. E vorba despre prezent, să vedem ce se întâmplă mâine. Nu ar fi o surpriză dacă am câştiga mâine, suntem la acelaşi nivel. Toată lumea ştie că Dinamo e un club mare. Aşa că o victorie împotriva lor nu ar fi o surpriză”, a spus Kennedy Boateng.
FCSB nu a mai pierdut un meci de campionat în fața lui Dinamo din 16 februarie 2020, atunci Dinamo se impunea cu scorul de 2-1 grație golurilor marcate de Andrei Sin și Valentin Lazăr, în vreme ce oaspeții înscriau din penalty prin Florin Tănase.
Ultimele zece meciuri directe din campionat dintre FCSB și Dinamo:
1. 03.10.20 – FCSB 3-2 Dinamo;
2. 03.02.21 – Dinamo 0-1 FCSB;
3. 12.09.21 – FCSB 6-0 Dinamo;
4. 30.01.22 – Dinamo 0-3 FCSB;
5. 22.07.23 – FCSB 2-1 Dinamo;
6. 26.11.23 – Dinamo 0-1 FCSB;
7. 20.10.24 – Dinamo 0-2 FCSB;
8. 23.02.25 – FCSB 2-1 Dinamo;
9. 30.03.25 – Dinamo 1-2 FCSB;
10. 05.05.25 – FCSB 3-1 Dinamo.