Dinamo București a făcut un anunț surprinzător pe rețelele de socializare. „Câinii” au „profitat” de creșterea TVA-ului la nivel național și au oferit scorul exact al „Eternului Derby”, contra celor de la FCSB. Formația „alb-roșie” crede că se va impune cu 2-1 în marele meci.
Runda 4 a Superligii aduce un meci foarte atractiv pentru fani, Dinamo București – FCSB. „Eternul Derby” este programat pe 2 august, de la ora 21:30, pe Arena Națională. „Câinii” au anunțat că se vor impune cu siguranță în meciul din etapa 4 a Superligii.
Pe pagina de Facebook a formației din „Ștefan cel Mare” a fost postat un anunț despre creșterea TVA-ului la nivel național la 21%. Dinamoviștii au spus că se vor impune în derby-ul cu FCSB cu scorul de 2-1, sub formă de aluzie la creșterea pusă la cale de Guvernul Bolojan.
„De pe 1 august, statul ia 21% la TVA. Noi dăm 2-1.Fiecare cu ce poate. Pe 2 august, ora 21:30, la Arena Națională, nu se încasează TVA, ci emoții brute. Biletele nu se negociază, se cumpără! Hai să le arătăm cine suntem pe stadion! Dinamo – FCSB nu se trăiește în reluare”, au scris cei de la Dinamo pe social media.
Niciunul dintre cele două cluburi nu vine într-o perioadă foarte bună, deoarece FCSB a fost eliminată rușinos de Shkendija din preliminariile Ligii Campionilor, iar Dinamo nu a mai obținut o victorie într-un meci oficial de pe 12 aprilie. Totodată, statistica este de partea trupei lui Gigi Becali.
Dinamo București nu a reușit să mai învingă rivala de moarte FCSB de 10 meciuri! Ultima victorie a „câinilor” datează pe 10 februarie 2021, într-un meci câștigat cu scorul de 1-0 în Cupa României. De atunci, campioana Superligii are o serie de 9 victorii consecutive.
În ultimele 10 meciuri directe disputate, FCSB a marcat un total de 25 de goluri, iar Dinamo doar 5! Practic, de la revenirea în Superliga, dinamoviștii au fost o victimă sigură a campioanei. Bookmakerii o dau favorită pe FCSB, cu o cotă variabilă între 2.12 și 2.20.
De-a lungul acestui sezon, Dinamo București a obținut doar 2 puncte, după egalurile cu Csikszereda Miercurea Ciuc și FC Botoșani. FCSB are 4 puncte, după ce a terminat la egalitate cu Hermannstadt și s-a impus în fața Petrolului Ploiești, scor 1-0. În runda 3, formația „roș-albastră” a pierdut cu Farul Constanța, scor 2-1, pe Stadionul Steaua, sub privirile a mii de fani dezamăgiți.