Patru suporteri din Peluza Nord a celor de la FCSB au ajuns în arestul Poliției Capitalei, după o bătaie într-un tramvai. Evenimentul violent s-a petrecut în urmă cu două luni, în noiembrie 2025, iar totul a fost surprins de camerele de supraveghere.
Poliția din București a oferit mai multe detalii despre situația în care sunt implicați patru fani ai FCSB.
Conform autorităților, cei patru fani ai echipei lui Gigi Becali aveau vârste cuprinse între 14 și 21 de ani, iar în prezent se află în arest, cu proceduri penale în derulare, din cauza unor evenimente violente din tramvai.
„Ieri, 15 ianuarie 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Ilfov.
În urma activităților desfășurate, au fost reținute patru persoane, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice.
Din datele și probele administrate a reieșit faptul că, la data de 22 noiembrie 2025, patru persoane, în timp ce se aflau într-un tramvai, ar fi agresat fizic trei minori, unul în vârstă de 16 ani și doi în vârstă de 15 ani, lovindu-i cu pumnii și picioarele la nivelul capului și corpului. Prin acțiunile lor, persoanele în cauză ar fi tulburat ordinea și liniștea publică”, a transmis, vineri, Poliția Capitalei.
Cei patru ultrași ai FCSB au fost depistați, preluați de polițiști, apoi duși la audieri, în vederea stabilirii faptelor care s-au petrecut pe 22 noiembrie 2025. Faptele pentru care sunt cercetați sunt lovirea sau alte violențe, precum și tulburarea liniștii publice.
„Persoanele bănuite au fost depistate și conduse la audieri. Față de acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice”, a mai transmis sursa citată.