Gheorghe Mustață a reacționat vehement la acuzațiile apărute în ultima perioadă potrivit cărora ar fi fost „vândut” lui Gigi Becali, liderul Peluzei Nord respingând categoric orice asociere de acest tip.
Declarațiile sale au venit la scurt timp după victoria obținută de FCSB în Europa League, 4-3 cu Feyenoord, atunci când s-a reaprins dezbaterea legată de poziția galeriei față de conducerea clubului.
Mustață a transmis că relația sa cu jucătorii și cu oamenii din interiorul clubului nu are nicio legătură cu ideea de compromis sau control. Din contră, spune el, este vorba despre loialitate și despre modul în care înțelege să fie alături de echipă în momentele dificile, nu doar atunci când lucrurile merg bine. Liderul Peluzei Nord a mai spus că apropierea de jucători a fost interpretată greșit și folosită ca pretext pentru a-i pune la îndoială integritatea.
Liderul galeriei a fost tranșant atunci când a vorbit despre acuzațiile că ar fi „cumpărat” de patronul FCSB. A afirmat că este mult mai greu ca el să fie influențat sau controlat de cineva, indiferent de nume, și că nu a fost niciodată omul nimănui.
Mustață a mai adăugat că, dacă ar considera necesar, nu ar ezita să intre în conflict cu jucători sau cu conducerea clubului, însă a ales în mod conștient să nu creeze tensiuni într-un moment în care echipa are nevoie de stabilitate.
„Vreau să spun ceva. Se spunea că e normal să nu protesteze suporterii, că Mustață e tot timpul pe la bază și e prieten cu jucătorii. Eu am învățat ceva în viața asta.
Mă refer la relația mea cu jucătorii, că spuneau că am o relație foarte bună cu jucătorii și că de-aia nu fac proteste și nu înjur și nu fac atmosferă negativă la echipă. Nu. Atâta timp cât eu m-am bucurat cu acești băieți… E mai greu să fiu eu vândut la Gigi și toată lumea știe. E mai greu. Au ei suspiciuni. E greu să mă cumpere pe mine, nu Gigi. E greu să mă cumpere oricare. E mai greu!”, a spus Gigi Mustață pentru Fanatik.