Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Pancu s-a întâlnit cu Varga și a rămas impresionat. „Astfel de oameni ar merita statui”. Antrenorul spune că are oferte din străinătate și n-a prelungit încă înțelegerea cu CFR

Pancu s-a întâlnit cu Varga și a rămas impresionat. „Astfel de oameni ar merita statui”. Antrenorul spune că are oferte din străinătate și n-a prelungit încă înțelegerea cu CFR

Vlad Măcicășan
Pancu s-a întâlnit cu Varga și a rămas impresionat. „Astfel de oameni ar merita statui”. Antrenorul spune că are oferte din străinătate și n-a prelungit încă înțelegerea cu CFR
Sport Pictures

Daniel Pancu și patronul lui CFR Cluj, Ioan Varga, s-au întâlnit pentru prima dată, de când fostul rapidist antrenează echipa din Gruia.

Din cauza faptului că Varga s-a ocupat mai multe de afacerile din Africa în ultimele luni, cei doi n-au avut șansa să se întâlnească față în față. Au făcut-o cu trei zile înainte de derby-ul Clujului, cu Universitatea.

Pancu amână prelungirea contracului. „Aș fi putut, foarte simplu, să spun OK”

Cei doi s-au întâlnit să discute de contractul lui Pancu. Antrenorului de la CFR i se prelungește automat contractul care expiră în această vară, doar dacă echipa se califică în cupele europene. Ioan Varga i-a spus însă lui Daniel Pancu că dorește prelungirea contractului, indiferent de deznodământul acestui sezon.

„Am stat cu patronul, alaltăieri, am mâncat împreună. Patronul își dorește foarte mult ca eu să rămân, indiferent de condiții, asta e sigur”, a dezvăluit Pancu, care însă amână luarea unei decizii cu privire la viitorul său, începând din vară. Antrenorul pare convins să rămână doar în situația în care CFR prinde un loc de Europa: „Eu, personal, îmi doresc foarte mult să rămân, în condițiile unei calificări în Europa. Sigur că șansele de a prinde locul 3-4 se vor juca până în ultima etapă. Mâine, dacă nu reușim să câștigăm, discuția despre titlu este închisă definitiv și irevocabil. Nu mai există discuția titlu. Dar locul 3-4 se joacă până în ultima etapă și am preferat chiar să nu discut pe tema asta. Aș fi putut, foarte simplu, să spunem „OK, ne înțelegem, semnăm contractul, de astăzi, de ieri și la revedere”. Dar nu, suntem concentrați pe aceste jocuri”.

Pancu recunoaște că sunt cluburi care îl curtează în această perioadă, dar spune că nu sunt din România, după ce numele său a fost vehiculat în lista cu înlocuitorii lui Gâlcă, la Rapid. „Nu oferte, dar dacă am avut discuții în perioada asta am avut doar cu manageri din străinătate”, a spus Pancu.

„Să vii cu atâtea zeci de milioane de euro de acasă. Astfel de oameni ar merita statui”

Tehnicianul din Gruia a părut impresionat de ce i-a povestit Ioan Varga despre câți bani a investit la CFR Cluj: „Nu-l cunoașteam bine până acum, mi-a povestit, pe scurt, istoria CFR-ului. Să vii cu atâtea zeci de milioane de euro de acasă, pentru că îți place ție un club și să nu câștigi practic nimic, să-ți pui în pericol familia… Astfel de oameni ar merita statui, în fotbalul românesc”.
Legat de zvonurile cum că CFR nu a scăpat în întregime de problemele financiare, Pancu a părut mai liniști, în această privință: „Eu știu că problemele sunt toate pe cale de finalizare, noi suntem cu salariile la zi, deci din punctul ăsta de vedere nu sunt probleme și nu cunosc despre vreo altă problemă”.