Cele doar câteva zeci de minute jucate în tricoul Rapidului în succesul de la Arad cu UTA au fost suficiente ca Olimpiu Moruțan să intre deja titular la Rapid.
Vedeta transferată de Aris Salonic a prins primul 11 al giuleștenilor în meciul din această seară cu U Cluj, mutare care îl trimite pe banca de rezerve pe Claudiu Petrila.
Olimpiu Moruțan a debutat etapa trecută în tricoul Rapidului, când a fost aruncat în luptă de Costel Gâlcă în repriza secundă cu UTA. Evoluția sa excelentă a fost suficientă ca mijlocașul ofensiv să fie titular în meciul cu Universitatea Cluj din această seară, programat la ora 20.00, în etapa a 24-a din Superligă.
Vedeta transferată de Aris Salonic începe din primul minut în duelul contra „șepcilor roșii”, mutare care însă îl scoate din joc pe Claudiu Petrila, unul dintre cei mai eficienți jucători ai vișiniilor, alături de Alex Dobre.
„Sunt şanse ca Moruţan să apară în primul unsprezece, aşa cum şi alţii au şanse. Moruţan e un jucător valoros pentru noi, are calitate foarte mare şi a demonstrat că poate schimba multe momente într-un joc”, a declarat Costel Gâlcă înainte de meci.
Rapid: Aioani – Onea, Ciobotariu, Bolgado, Borza – Grameni, Hromada, Christensen – Dobre, Paraschiv, Moruțan
Rezerve: Iliev, S. Popa, Sălceanu, Keita, Vulturar, G. Gheorghe, A. Șucu, Petrila, Hazrollaj, Jambor, Koljic
Antrenor: Constantin Gâlcă
U Cluj (4-2-3-1): Gertmonas – Mikanovic, Cisse, Cristea, Chipciu – Codrea, Drammeh – Macalou, Bic, Gheorghiță – Trică
Rezerve: Lefter, Chinteș, Coubiș, Toșca, Gomes, Simion, Murgia, Bota, Nistor, Mendy, Fabry, Taiwo
Antrenor: Cristiano Bergodi