Ovidiu Sabău (57 de ani), fostul jucător al echipei naționale, crede că Moruțan poate face diferența pentru Rapid în campionatul intern.
Olimpiu Moruţan revine în Superligă după patru ani şi jumătate petrecuţi în Italia, Turcia şi Grecia. Ultima oară el a evoluat pentru Aris Salonic, în prima ligă greacă.
Acum a debutat pentru trupa lui Costel Gâlcă în victoria de la Arad, 2-1 cu UTA. Sabău admite că fotbalistul român, extrem de talentat, a eșuat în străinătate. Moruțan a plecat în fotbalul mare de la juniorii lui U Cluj.
„Moruțan pare un transfer reușit. El a plecat din campionatul nostru, nu poate face față la un anume nivel, a eșuat, dar aici la noi are o tehnică foarte bună și poate ajuta Rapidul. Cel puțin asta am văzut la primul meci.
Are personalitate, ultima pasă, tehnică bună, eu cred că este o achiziție bună. Era bun la Cluj, aici s-a format, cert e că acum Universitatea Cluj nu și-l poate permite”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, pentru ProSport.
Ioan Ovidiu Sabău a demisionat din funcția de antrenor principal al echipei de fotbal Universitatea Cluj pe 18 octombrie 2025.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2FDe-ce-Rapid-e-cea-mai-buna-varianta-pentru-Olimpiu-Morutan-1400x1056.jpg)
FOTO Sport Pictures
Revenit la formația de pe Someș la mijlocul sezonului 2022-2023, primul după revenirea în Superligă, Ioan Ovidiu Sabău a condus echipa spre o finală de Cupa României la finalul acelui sezon.
În sezonul 2023-2024, cu Ioan Ovidiu Sabău pe bancă din luna august, gruparea clujeană a fost la un pas de calificarea în play-off și a ajuns până în penultimul act din Cupa României.
Un sezon mai târziu, Sabău a contribuit la cea mai bună performanță din ultimii 53 de ani pentru Universitatea Cluj, care a reușit calificarea în play-off pentru prima dată de la introducerea acestui format, ceea ce a însemnat și clasarea între primele șase echipe din Superliga. Ultima realizare similară este consemnată în sezonul 1971/1972, când „studenții” au terminat pe locul 3.
Federația Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal au decis ca toate meciurile etapei 24 din Superliga României să fie precedate de un moment de reculegere.
Şapte persoane au murit şi trei au ajuns la spital, marţi, după un accident produs în judeţul Timiş. Toți erau cetățeni greci, care se îndreptau spre Franța.
Zece persoane se aflau într-un microbuz cu capacitatea de 8+1 persoane. Șase dintre victime au fost găsite decedate la fața locului, cea de-a șaptea murind în drum spre spital. Șoferul microbuzului a încercat să facă o depăşire și a lovit frontal un TIR.