Calificată matematic în play-off-ul Superligii, Dinamo se pregătește să pună în vânzare abonamentele pentru cele cinci meciuri de pe teren propriu. Acestea nu se vor mai disputa pe stadionul Arcul de Triumf, ci pe Arena Națională.
În plus, o anumită categorie de fani le va putea procura la preț redus. Toate detaliile au fost oferite prin intermediul paginilor oficiale de pe rețelele de socializare.
Pentru „câinii roșii” au mai rămas, însă, două partide din sezonul regular. Mai întâi vor întâlni Hermannstadt în micuțul stadion din centrul Capitalei, apoi vor merge la Arad pentru a da piept cu UTA.
Abonamentele destinate partidelor din play-off vor fi disponibile începând de luni, 3 martie. Clubul a oferit, totodată, detalii cu privire la reducerea pregătită suporterilor.
Aceasta îi vizează doar pe abonații din sezonul regular, iar codurile prin care se aplică au fost deja trimise pe adresele de email. Momentan nu se știe, însă, nimic despre prețuri.
„Abonamente play-off! Toate meciurile se vor juca pe Arena Națională. Veste bună pentru suporteri! Începând de luni, 3 martie, dăm start procesului de abonare și reabonare pentru cele 5 partide din play-off.
Cei care au avut abonament în timpul sezonului regulat au primit deja, pe mail, un cod de reducere pe care îl vor putea folosi”, a transmis formația din Ștefan cel Mare.
În altă ordine de idei, administratorul special Andrei Nicolescu și directorul Cosmin Mihălescu s-au deplasat recent în Statele Unite ale Americii, unde au reușit să pună bazele unui parteneriat cu Supreme FC, o academie de fotbal în care se află aproximativ 1000 de tineri.
Actele au fost parafate, astfel că unii dintre cei mai talentați jucători din pepiniera „câinilor” vor merge sub formă de împrumut peste Ocean, pentru a reveni ulterior ca „produse finite”. Nu vor lipsi nici mutările în sen invers.
„Supreme FC este apogeul absolut al programelor de fotbal pentru tineri din Florida de Sud. Ne mândrim cu dăruirea noastră neclintită de a cultiva și perfecționa abilitățile tinerilor sportivi, nu numai pe teren, ci și în fiecare aspect al vieții lor.
Având la cârmă antrenori foarte calificați și pasionați, ne asigurăm că jucătorii noștri fac cele mai bune antrenamente disponibile, garantând creșterea și succesul lor continue.
Prin programele noastre de antrenament elaborate cu atenție, cultivăm o pasiune autentică pentru fotbal care depășește granițele terenului. Mai mult, ne străduim să insuflăm sportivilor noștri valorile de bază ale muncii în echipă, disciplinei și spiritului sportiv, recunoscând că aceste calități sunt esențiale nu numai în fotbal, ci și în viață.
Să te alături Supreme FC înseamnă să devii parte dintr-o echipă câștigătoare, atât pe teren, cât și în afara acestuia. Comunitatea noastră este construită pe o bază de camaraderie, respect și sprijin reciproc”, se arată pe site-ul oficial al americanilor.