Acasa » Fotbal Intern » Superliga » E gata! Dinamo intră în „era americană”, după ce a semnat cu partenerii din SUA

E gata! Dinamo intră în „era americană”, după ce a semnat cu partenerii din SUA

E gata! Dinamo intră în „era americană”, după ce a semnat cu partenerii din SUA
SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT

La scurt timp după ce Dinamo București a aflat că este matematic în play-off, acționarul Andrei Nicolescu a anunțat, prin intermediul unei postări pe care a realizat-o pe rețelele de socializare, că formația alb-roșie va intra, oficial, și în „era americană”.

Pe scurt, „câinii” au semnat contractul cu Supreme FC, partenerii din SUA care beneficiază de o academie impresionantă, în cadrul căreia sunt legitimați peste 900 de copii cu potențial.

„Mai mult decât ceea ce eram”. Andrei Nicolescu a anunțat acordul dintre Dinamo și partenerii din SUA, Supreme FC

Așa cum s-a aflat încă de acum aproximativ o săptămână, Andrei Nicolescu a plecat în SUA, însoțit de Cosmin Mihalescu, noul director sportiv al echipei Dinamo, pentru a semna un parteneriat spectaculos cu Supreme FC.

Este vorba despre o echipă de juniori, o academie mai precis, din sudul statului Florida, care beneficiază de o bază de selecție numeroasă. Mai precis, de peste 900 de copii cu potențial, după cum informează cei de la Supreme FC pe site-ul oficial.

Iar după câteva zile de negocieri intense, Andrei Nicolescu pare că a bătut palma cu americanii. Sau cel puțin asta lasă de înțeles ultima postare pe care a realizat-o pe rețelele de socializare.

La scurt timp după ce Dinamo București a aflat că este matematic în play-off, Andrei Nicolescu le-a prezentat fanilor o poză sugestivă din Florida. În imagine apare el, ținând în mână echipamentul de joc al celor de la Supreme FC, dar și mai mulți americani, care prezintă mai multe obiecte cu însemnele lui Dinamo, între care două tricouri, un fular și un fanion.

Mai mult, în descrierea postării, Andrei Nicolescu și-a exprimat entuziasmul cu privire la noua colaborare pe care a încheiat-o pentru Dinamo.

Miami. Încearcă să faci mai bine în fiecare zi. Mai mult decât ceea ce eram”, sunt mesajele pe care Nicolescu le-a transmis, prin intermediul unor „hashtag-uri”, pe pagina sa de Instagram.

Cartea de vizită a americanilor de la Supreme FC

Cei de la Supreme FC se mândresc ca fiind una dintre cele mai prolifice academii din sudul statului Florida, iar pe site-ul oficial transmit următoarele:

Ne mândrim cu dedicarea noastră neabătută de a cultiva și perfecționa abilitățile tinerelor talente, nu doar pe teren, ci și în toate aspectele vieților lor. Cu un personal de antrenori extrem de bine pregătit și pasionat, ne asigurăm că jucătorii noștri beneficiază de cel mai bun antrenament disponibil, garantând astfel creșterea și succesul lor continuu”, se arată pe Supreme-FC.com.

Rămâne de văzut când și dacă Dinamo București va apela la juniori crescuți în academia americanilor. Însă, un lucru este cert. „Câinii” își doresc să se focuseze din ce în ce mai tare pe tinere talente, motiv pentru care clubul a încheiat un parteneriat și cu Voința Crevedia, grupare ce evoluează în Liga a 4-a Dâmbovița și care are șanse mari de promovare în al treilea eșalon la finalul sezonului competițional 2024 – 2025.

Parteneri
Țara care îți dă banii înapoi dacă stai în ambuteiaj. Regula intră în vigoare de azi
Mediafax
GESTUL făcut de soția polițistului Ciprian Verdeș, după ce fiul lor l-a înjunghiat mortal. Ți se rupe sufletul! 😢 💔
Cancan.ro
Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedetele care au slăbit după ce și-au făcut operație de micșorare a stomacului. Au topit rapid kilogramele în plus și acum arată bombă
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Psiholog: – Bulă, înainte să începem terapia, o singură întrebare mai am!
Râzi cu lacrimi
Oamenii de știință au descoperit un virus gigantic care se reproduce într-un mod complet unic
Descopera.ro
ULTIMELE cuvinte rostite de polițistul Ciprian Verdeș, înainte să fie ucis de propriul său fiu 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
Dacia plătește chiar și 200.000 de lei angajaților care își dau demisia
Promotor.ro