Daniel Pancu este antrenorul datorită căruia CFR Cluj joacă în cupele europene în acest sezon.
Tehnicianul a ajuns în Gruia la dorința lui Ioan Varga și a reușit o parcurs spectaculos, cu care a ajuns pe primul loc și în statisticile privind forma echipelor, la nivel european. Pancu a preluat CFR de pe locul 12, dar după 17 victorii și 7 egaluri în 28 de meciuri, echipa din Gruia a terminat sezonul pe locul 3.
Doar că despărțirea s-a produs cu un scandal cum nu s-a mai prea văzut în fotbalul românesc din ultimii ani. Pancu a început să-și pregătească plecarea de la CFR și s-a plâns de condițiile de la echipa din Gruia, inclusiv de faptul că terenul de antrenament este prea departe de stadion.
Asta l-a supărat pe Ioan Varga și au urmat mai multe declarații jignitoare între antrenor și patron, în presă. În cele din urmă, Pancu și-a plătit clauza de reziliere și a plecat la Rapid.
Întrebat dacă este supărat pe Daniel Pancu, patronul lui CFR a răspuns că nu-l mai interesează antrenorul. „Eu să fiu supărat pe el? Niciodată. Pentru mine nu reprezintă nimic. Nici nu l-am băgat în seamă”, a spus Varga, pentru ProSport.
Daniel Pancu își întâlnește astăzi fosta echipă. Portughezul de pe banca lui CFR Cluj, Antonio Folha, știe că adversarul îi cunoaște foarte bine jucătorii.
„Probabil, cu aceste cunoștințe va face ceva diferit pentru a pregăti acest meci, dar asta face parte din fotbal. Nu putem controla acest lucru. Singurul lucru pe care îl putem controla este să fim pregătiți pentru meci și să facem tot ce putem mai bine, pentru că este singurul lucru pe care îl putem facem”, a spus Folha, care se așteaptă la un meci intens, în Giulești:
„Un meci foarte dificil, un meci foarte intens, rapid, care va trebui să ne aducă la cel mai bun nivel în ceea ce privește organizarea, fiind atenți la tranziții, pentru că au jucători foarte buni și rapizi care ne atacă liniile.
Și, cu siguranță, dacă vom fi organizați, vor avea și ei dificultăți în timpul jocului. Nu cred că vreunul dintre noi, eu sau antrenorul Rapidului, va fi fericit cu unu egal la final. Dar, binîențeles, depinde de circumstanțele jocului, însă acum, evident, n-aș fi mulțumit cu un egal”.