CFR Cluj a mai primit o lovitură din cauza problemelor cu banii, după interdicția la transferuri, memoriile depuse de fotbaliști și potențiala intrare în insolvență.
Pe adresa clubului din Gruia ar fi venit o notificare oficială pentru neplata unei datorii de aproximativ un milion de lei. Din cauza acesteia, ardelenii riscă să nu își mai poată folosi stadionul.
Pe parcursul a doar câteva zile, apele au devenit extrem de tulburi în jurul clubului de fotbal CFR Cluj, din cauza problemelor financiare.
Pe scurt, CFR Cluj a primit o interdicție la transferuri, în timp ce mai mulți jucătorii și-au depus memorii pentru a deveni liberi, din cauza salariilor neplătite.
Și, nu în ultimul rând, din cauza datoriilor a ajuns să se vehiculeze ipoteza insolvenței la CFR Cluj, însă Nelu Varga a negat deja acest scenariu în exclusivitate pentru ProSport:
„Ce faliment? Ce insolvență? Nici vorbă! Dacă doream asta, nu mai făceam nici o plată. Sper să rezolv cât mai repede. Depind de afacerile mele, dar se rezolvă”, a spus Ioan Varga, pentru ProSport.
Însă, în toiul neplăcerilor deja menționate mai sus, pentru CFR Cluj ar mai fi apărut o problemă. Ardelenii de la NoBineCluj.ro susțin că firma care asigură securitatea la meciurile CFR-ului de acasă a trimis o notificare oficială pe adresa clubului. În acesta își exprimă nemulțumirea cu privire la multe plăți restante și înștiințează că nu va mai presta servicii.
Fără o firmă care să asigure serviciile de securitate, conform regulamentelor din Superliga, CFR Cluj riscă să nu își mai poată disputa meciurile pe teren propriu.
„Probleme financiare grave la CFR: firma de securitate a anunţat că joi e ultima zi în care mai asigură paza clubului de fotbal, din cauza facturilor neplătite de circa 1 milion de lei”, notează NoBineCluj.ro.
Contactat de ProSport.ro, Nelu Varga a îndemnat la calm și i-a asigurat pe fotbaliștii săi că își vor primi banii până la ultimul cent. În acest context, le-a solicitat politicos acestora să dea în continuare totul pentru culori, astfel încât echipa să nu sufere și din punct de vedere sportiv.
„Mi-a plăcut cum a jucat echipa. Am fost mulțumit de jocul lui Drazic. Este un atacant așa cum mă așteptam, care marchează multe goluri. Așa a făcut în fiecare sezon, dacă ne uităm unde a jucat.
Jocul de ieri mi-a dat încredere pentru meciul din Europa. Este important ca ei să-și facă treaba, pentru că eu îmi voi face treaba și își vor lua banii.
Mă bucur că mi-a ieșit azi. Sunt motivat și voi da totul și joi. E important pentru club, știm, acel meci. O să am o discuție cu ei (n.r. Cordea și Muhar). Jucătorii să stea liniștiți, că lucrurile se rezolvă, cum s-au rezolvat mereu. Nu s-au reglat lucrurile cum am vrut și de aici au intervenit problemele. Depindem doar de afacerile mele, pentru că eu sunt singurul care susține financiar echipa, din păcate”, a transmis Nelu Varga, pentru ProSport.