Mirel Rădoi, semnal de alarmă înainte de FC Botoșani – Universitatea Craiova: „Sper că ne vom adapta”

Mirel Rădoi, semnal de alarmă înainte de FC Botoșani – Universitatea Craiova: „Sper că ne vom adapta”
Sursa foto: Sport Pictures

În etapa cu numărul 28 a Superligii, antepenultima din sezonul regular, Universitatea Craiova va merge la Botoșani, pentru duelul cu formația aflată pe poziția a 14-a. Mirel Rădoi vrea toate cele trei puncte, dar are un motiv de îngrijorare: gazonul nu se prezintă în cele mai bune condiții.

Multe dintre regiunile țării – printre care și Moldova – s-au aflat în ultimele zile sub cod galben de ninsori viscolite. În plus, pe stadion a avut loc recent o partidă de rugby.

Mirel Rădoi, preocupat de starea gazonului de la Botoșani

Chestionat în legătură cu suprafața de joc, aspect de care s-a arătat deranjat și Leo Grozavu, Mirel Rădoi a recunoscut că jucătorii săi ar putea avea probleme, dar le-a transmis un mesaj ferm: trebuie să se adapteze și să obțină o nouă victorie.

„Va fi un meci intens, dar nu cred că va fi spectaculos. Cei de la Botoșani s-au plâns de starea gazonului, sâmbătă a fost și un meci de rugby acolo, dar sper ca până la ora jocului să refacă calitatea gazonului. Indiferent de starea gazonului sper că ne vom adapta și o să câștigăm partida.

 

Nu va fi o partidă ușoară, echipa este foarte bună și agresivă de la venirea lui Leo Grozavu. Cred că ne va aștepta un meci foarte intens, ambele echipe vor încerca să facă un presing ultraofensiv și astfel să aibă controlul jocului printr-o posesie prelungită.

 

Trebuie să fim pregătiți pentru ce ne așteaptă, va fi un joc destul de intens cu o agresivitate ridicată. Rămân anumite zone libere când practici un astfel de joc, iar noi am lucrat săptămâna asta. Din păcate, nu vom juca pe același teren, însă vom respecta principiile.

 

Nu cred că terenul de la Botoșani poate să fie mai rău decât cel de la Clinceni. Acela nu se putea numi teren, nu cred că ne poate aștepta ceva mai rău. O suprafață acceptabilă i-ar avantaja și pe ei, probabil de aici vine și supărarea lui pentru că are o echipă destul de dinamică”, a declarat tehnicianul Universității Craiova la conferința de presă premergătoare meciului.

Cicâldău va lipsi aproximativ 10 săptămâni

Accidentat în partida cu Oțelul, Alexandru Cicâldău a plecat din țară pentru o serie de investigații amănunțite. Perioada de absență va fi de până la 10 săptămâni. Nici Alexandru Mitriță nu va face deplasarea la Botoșani, ca urmare a cumului de cartonașe galbene.

„Din ultimele informații de la departamentul medical, cred că Cicâldău va sta în jur de 8-10 săptămâni. Este plecat din țară, încearcă să aibă cele mai exacte rezultate. Sunt două absențe importante, însă avem jucători în lot la care vom apela și care trebuie să arate că merită să fie în lotul Universității Craiova.

 

În primele 19 minute, Dinamo a trecut de două ori jumătatea terenului cu mingea la picior. Asta înseamnă că Botoșani i-a ținut sub control în jur de 20 de minute. Botoșani lasă anumite zone foarte libere și atunci am fi avut nevoie de viteza și dinamica lui Mitriță”, a spus Rădoi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”. Reacția CNAS
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Ioana, prima reacție după ce nepotul lui Năstase A ATACAT-O dur. Nu se lasă intimidată: 'O să ies și eu și o să le arăt'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania