Stoichiță critică străinii din Superliga! „Alții nu iau jucători de mâna a treia”

Stoichiță critică străinii din Superliga! „Alții nu iau jucători de mâna a treia”
Mihai Stoichiță, deranjat de străinii din Superliga. Sursa foto: Sport Pictures

Mihai Stoichiță (72 de ani), directorul tehnic al FRF, a răbufnit după rezultatele slabe înregistrate de echipele românești în cupele europene. Țintele sale au fost chiar jucătorii străini din Superliga.

Declarațiile au fost făcute cu ocazia evenimentului din magazinul oficial al echipei naționale, în cadrul căruia Federația a anunțat continuarea parteneriatului cu sponsorul tehnic, Joma, până în 2030. Nu a lipsit nici președintele Răzvan Burleanu.

Universitatea Craiova a rămas singura reprezentantă a țării noastre pe plan extern, după calificarea pentru al doilea an consecutiv în faza principală din Conference League. FCSB, CFR Cluj și U Cluj au pierdut în preliminarii.

Mihai Stoichiță a pus tunurile pe jucătorii străini din Superliga

Deranjat de situația în care se află fotbalul românesc, Mihai Stoichiță a dat vina pe străini, catalogându-i drept „jucători de mâna a treia”. Totodată, le-a adus în discuție pe Hapoel Beer Sheva și Sabah, care s-au înfruntat recent pentru un loc în faza principală a Ligii Campionilor, cu Istvan Kovacs la centru în manșa decisivă, câștigată de azeri după prelungiri.

Potrivit spuselor sale, aceste formații au succes pentru că aplică o strategie total diferită: transferă fotbaliști de valoare din statele africane, în detrimentul europenilor mai slab cotați.

„M-am uitat la Hapoel Beer Sheva și la Sabah. Ei nu iau jucători de mâna a treia din Portugalia, Brazilia, Spania, Franța. Ei iau ce e mai bun din Gabon, din Capul Verde. Nu cred că plătesc salarii mult mai mari decât la noi”, a declarat Stoichiță.

Răzvan Burleanu: „O neșansă a făcut ca Universitatea Craiova să meargă în Conference League”

La rândul său, Răzvan Burleanu a recunoscut că a rămas cu un gust amar după ce Universitatea Craiova a ratat prezența în faza principală din Europa League, punând rezultatul pe seama ghinionului, în condițiile în care dubla cu Ararat Armenia a fost decisă de o lovitură de la 11 metri acordată în minutul 90+2.

„Cred că Universitatea Craiova merita să se califice în Europa League. Și-a dominat adversarul, putem spune clar. O neșansă a făcut să fie acel penalty și să meargă în Conference. Obiectivul lor trebuie să fie primăvara europeană.

Dacă e să facem o analiză a performanțelor cluburilor noastre în ultimii ani, cu siguranță cluburile ar fi trebuit să înregistreze o performanță sportivă mai bună. Ele au nevoie de o strategie pe termen lung, mai bine gândită în ceea ce înseamnă transferuri, stabilitatea antrenorilor, investițiile în academii, investițiile la nivel de infrastructură, dar și creșterea numărului de spectatori”, a spus președintele FRF.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]