Mihai Stoica a făcut o dezvăluire surprinzătoare, despre ce sport iubește să vadă în timpul liber. Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB adoră voleiul, un sport despre care crede că ar trebui să fie mult mai bine plătit decât este, deoarece produce spectacol.
Cunoscut pentru cariera îndelungată în fotbal, de peste trei decenii, Mihai Stoica a spus că este un admirator și al altor sporturi, printre care voleiul, care este pasiunea lui neștiută. Omul din conducerea FCSB admite că îi plăcea să vadă ocazional și rugby, atletism sau handbal feminin.
Voleiul, un sport care nu este foarte popular pe plan autohton, dar este practicat ocazional de mulți oameni de pe Glob, este pasiunea nevinovată a lui Mihai Stoica, care admite că se uită cu fiecare ocazie pe care o are în timpul liber. Conducătorul FCSB are o dilemă, de ce sportivii respectivi nu sunt mai bine remunerați.
„Nu urmăresc alte sporturi, la Olimpiadă urmăresc atletismul, toate probele atletice. Și voleiul. Poți să râzi, dar îmi place foarte mult voleiul. Nu înțeleg de ce băieții ăia nu câștigă mult mai mulți bani, e extrem de spectaculos.
Din 4 în 4 ani când World Cup la rugby mă uit, dar numai când joacă ăia grei. La handbal mă uitam când juca Cristina Neagu, nu mă mai uit”, a spus Mihai Stoica, conform celor de la Orange Sport.
De-a lungul ultimului deceniu, în voleiul românesc masculin, titlul a mers către multe echipe, deoarece nivelul este echilibrat, printre care CS Dinamo București, Corona Brașov, Arcada Galați, SCM Zalău, CSM Ploiești, SCM Craiova sau Tomis Constanța.
Într-un interviu recent, Mihai Stoica s-a declarat extrem de mândru cu ceea ce a realizat de-a lungul carierei, considerând că poate fi catalogată drept una de succes în fotbalul autohton. Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB are 188 de meciuri europene de când a intrat în fotbal, cu echipe precum FCSB și Unirea Urziceni.
„Consider că am o carieră de succes, una pe care nici măcar nu am visat-o. Nu spun cele 188 de meciuri europene care o să se facă. Am mai multe calificări în primăvara europeană decât o echipă din România.
Deci am mai multe calificări decât Steaua, FCSB. Pentru că am mai avut una și cu Urziceni. Iar ei, fără mine, nu s-au calificat niciodată. Dacă mă înjuri când sunt rezultate proaste, trebuie să îmi dai credit când sunt rezultate bune”, a spus Mihai Stoica, conform sursei de mai sus.
De-a lungul ultimelor trei decenii, Mihai Stoica a ocupat funcții de conducere la trei cluburi din Superliga, printre care Oțelul Galați, între 1992-2002, campioană surpriză Unirea Urziceni, între 2007-2010, iar în rest a fost om de baza la FCSB, alături de prietenul lui, Gigi Becali.