Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Meme Stoica le-a închis gura fanilor FCSB, care au criticat evoluția şi transferurile campioanei: „Calmați-vă, nevricoşilor”

Meme Stoica le-a închis gura fanilor FCSB, care au criticat evoluția şi transferurile campioanei: „Calmați-vă, nevricoşilor”

Andrei Ducman
10 iul. 2025, 16:35, Superliga
Meme Stoica le-a închis gura fanilor FCSB, care au criticat evoluția şi transferurile campioanei: „Calmați-vă, nevricoşilor”
Foto: Mediafax Foto (10.07.2025)

Meme Stoica a avut o reacție dură la adresa fanilor FCSB, pe rețelele de socializare. Managerul general al supercampioanei României le-a închis gura celor care au criticat evoluția și transferurile campioanei din această vară.

Într-o nouă postare acidă pe rețelele de socializare, Meme Stoica a fost extrem de virulent la adresa unui segment de fani ai FCSB. Unii suporteri au criticat evoluția echipei din primele două meciuri ale sezonului, mai ales cea de aseară, contra lui Inter Club d’Escaldes, din meciul câștigat cu 3-1.

Meme Stoica, dur la adresa fanilor care au criticat evoluția și transferurile FCSB

În cursul zilei de astăzi, la nici 24 de ore de la meciul cu Inter Club d’Escaldes, Meme Stoica a revenit cu un mesaj acid. Supercampioana României nu a lăsat o impresie bună în meciul cu andorranii, astfel că fanii au fost supărați pe prestația elevilor lui Charalambous & Pintilii.

„Observ că sunt unii care se declară steliști (mai nou suporteri FCSB) dar care abia așteaptă cel mai neînsemnat motiv pentru a critica, desconsidera, jigni, porecli etc. Calmați-vă, nevricoșilor, nici noi nu apreciem când uneori nu se reușește un tackling, alteori nu se bagă piciorul în dueluri sau se ratează cu poarta goală.

Doar că noi încă mai apreciem cele 4 trofee din mai 2024 încoace, parcursul european din sezonul trecut și faptul că am fost echipa cu cele mai multe meciuri oficiale de pe bătrânul continent.

Noi mai luăm în calcul și că n-am avut jucătorii în pregătire pentru că erau convocați la echipele naționale, că ambii atacanți lipsesc și trebuie să improvizăm, că nu jucăm pe stadionul unde suntem obișnuiți. Știu, e amatorism total să ai doar două numere 9, era normal să ai vreo 4-5”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.

FCSB, criticată pentru prestația din meciul cu Inter Club d’Escaldes

Pe rețelele de socializare, FCSB a fost criticată dur de anumiți fani ai echipei, pentru prestația din meciul cu Inter Club d’Escaldes, din primul tur preliminar al Ligii Campionilor.

Mulți dintre aceștia au pus tunurile pe ofensiva bucureștenilor, care a fost destul de ineficientă ieri.

„Suntem în vacanță”, „Prea multă relaxare, pase la mișto, trebuie trași de urechi”, „Olaru să lase TikTok-ul și să se concentreze”, „Era doar cât pe ce să ne facem de râs”, „Mult egoism și nepăsare”, „Joc execrabil și o lipsă cruntă de respect față de suporteri”, „Rușine TikToker-ilor”, au scris fanii campioanei.