Marius Șumudică a fost pulverizat de Marian Iancu pentru gestul față de FCSB: „Puneți-l în ghips, drept ca un rapidist, poate își revine din cocoșatul de Pipera”

Marian Iancu a reacționat dur după ce a văzut că Marius Șumudică le-a cerut scuze fanilor FCSB. Sursă foto: Sport Pictures

Marian Iancu (61 de ani), fost patron la Politehnica Timișoara, susținător din umbră al Rapidului, l-a pulverizat pe Marius Șumudică (55) pentru ultimul gest făcut.

Antrenorul lui CFR Cluj a ținut să își ceară scuze în fața fanilor FCSB, după ce a fost înjurat la meciul roș-albaștrilor cu Petrolul.

Cum a interpretat Marian Iancu scuzele lui Marius Șumudică pentru fanii FCSB

Marți, 15 septembrie 2026, la o zi după ce a fost înjurat de fanii din Peluza Nord la meciul FCSB – Petrolul 2-2, Marius Șumudică a recurs la un gest neașteptat și le-a cerut scuze roș-albaștrilor.

Șumudică a spus că, la rândul lui, i-a jignit pe suporterii FCSB în trecut și de aceea a simțit să recurgă la acest gest. Însă, mesajul a fost interpretat și dintr-o altă perspectivă.

Cu doar câteva ore înainte, luni seară, Gigi Becali i-a transmis lui Șumudică să facă pace cu fanii din Peluza Nord în eventualitatea în care vrea să o antreneze pe FCSB. Numele lui „Șumi” a fost vehiculat pentru banca tehnică a roș-albaștrilor, în contextul în care actualul antrenor, Marius Baciu, a primit un ultimatum din partea lui Gigi Becali.

Scuzele lui Șumudică au ajuns și sub privirile lui Marian Iancu, fost patron la Poli Timișoara care a anunțat recent că se gândește să revină în fotbal din postura de investitor.

În ultimii ani, Marian Iancu a fost un susținător din umbră al Rapidului și a criticat aspru ce nu i-a convenit în jurul echipei giuleștene.

De data aceasta, Iancu a contestat calitatea de rapidist a lui Marius Șumudică și l-a jignit, sugerând că face tot posibilul pentru a deveni antrenorul FCSB:

„Frumos gestul ipocrit al lui Șumudică prin care și-a cerut scuze suporterilor FCSB pentru înjurăturile adresate lor în cursul timpului.

Liber schimbist de felul său, Șumudică încearcă să-i înmoaie pe ai lui Mustața, poate bagă mâna în buzunarul lui Gigi vreodată. Loialitatea lui Șumi trece prin stomac, de-acolo de unde și voma cu cuvinte albite cu greu pentru a intra în grațiile și patul suporterilor fcsb-iști.

Urmează s-o aburească și s-o pupe cu drag, mă refer la stema și crucea lui Gigi în mai multe colțuri. O s-o facă. E moale. E gingaș. L-am respectat cândva când era un demn rapidist. M-a dezamăgit.

Au inebunit salcâmii și s-au îndoit de șale și ei. Nu mai poți să-i recunoști pe cei drepți de cei strâmbi. Puneți-l pe Șumudică în ghips, drept ca un rapidist, poate își revine din cocoșatul de Pipera. Doamne ajută”, a scris Marian Iancu, pe pagina sa de Facebook.

Marian Iancu l-a contestat și pe Denis Drăguș

Printr-o altă postare făcută pe pagina sa de Facebook, Marian Iancu l-a contestat și pe Denis Drăguș, finul lui Marius Șumudică.

Atacantul echipei naționale a debutat în sezonul 2026-2027 de Superliga, cu ocazia partidei FCSB – Petrolul 2-2. Drăguș nu a marcat și nu a pasat decisiv, însă a jucat doar 20 de minute și a fost primul meci oficial din dreptul lui, după o pauză de aproximativ 4 luni.

Cu toate acestea, Marian Iancu nu l-a iertat și a scris:

„Doamne ferește în ce hal se prezintă Drăguș!! Ce țeapă!! Leșinat”, a scris fostul finanțator al Politehnicii Timișoara, despre atacantul în vârstă de 27 de ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]