Maghiarii au avut un verdict categoric după meciul Csikszereda – Universitatea Craiova, scor 0-1, disputat duminică, 11 octombrie, în cadrul rundei 11 din Superliga.
Csikszereda și-a schimbat antrenorul în pauza internațională, iar cu Valentin Suciu (46 de ani) pe banca tehnică a rezistat doar 76 de minute să nu primească gol, ajungând astfel la cel de-al 11-lea meci fără victorie.
Singurul punct pe care harghitenii îl au în dreptul lor este din remiza cu Sepsi, scor 0-0, din etapa 5.
Universitatea Craiova a câștigat meciul cu Csikszereda, iar maghiarii au dat verdictul după acest rezultat, în urma căruia campioana en-titre și-a consolidat poziția în clasament, iar harghitenii par că nu își găsesc „busola”.
„Csikszereda nu a reușit decât să pună sub presiune campioana Craiova”, au titrat cei de la NemzetiSport.
Potrivit sursei citate, „în ciuda superiorității copleșitoare a oaspeților”, în prima repriză a meciului nu s-a marcat niciun gol, deși ocaziile au fost de partea campioanei en-titre. „Csikszereda, a cărei construcție a atacului s-a blocat după una-două pase, a intrat la pauză fără să fi creat vreo ocazie”, au mai notat maghiarii, care au punctat faptul că în repriza secundă gazdele au revenit mai curajoase și au pus mai multă presiune pe Universitatea Craiova.
După șuturile lui Hegedus și Lima, apărate cu greu de Popescu, Pap a reușit să respingă un șut puternic al lui Cicâldău. Însă golul victoriei le-a aparținut craiovenilor, care au marcat prin Elisor, în minutul 76.
Suciu a debutat cu o înfrângere pe banca celor de la Csikszereda, iar la finalul meciului a ținut să sublinieze că golul primit a fost dintr-o „nesincronizare” a apărătorilor.
„Au avut ocaziile mai clare, dar spiritul de luptă al echipei merita mai mult. O nesincronizare a dus la golul marcat. Din punct de vedere defensiv, băieții s-au descurcat bine.
Din păcate, suferim la finalizare, am avut câteva ocazii, dar a fost mult prea puțin. Aveam foarte mare încredere în băieți, aveam așteptări, dar, din păcate, tot înfrângere este. Trebuie să marcăm mai multe goluri decât adversarul”, a declarat Valentin Suciu în flash-interviul de după meci.
Csikszereda, cu un singur punct în cont, se menține pe ultimul loc în Superliga, cu minus 18 la golaveraj, șase goluri marcate și 24 încasate.
În runda următoare, Csikszereda joacă la Oțelul Galați, locul 14, cu 10 punte.
Oțelul este o altă echipă ce și-a schimbat antrenorul în această pauzî internațională, noul tehnician este portughezul Rui Duarte (48 de ani), care de asemenea a debutat cu o înfrângere.