Acasa » Fotbal Intern » Superliga » „M-am ofticat!”. Gicu Grozav, „nemulțumit” după ce a marcat de 2 ori în Petrolul – Gloria Buzău 4-0

„M-am ofticat!”. Gicu Grozav, „nemulțumit” după ce a marcat de 2 ori în Petrolul – Gloria Buzău 4-0

„M-am ofticat!”. Gicu Grozav, „nemulțumit” după ce a marcat de 2 ori în Petrolul - Gloria Buzău 4-0
Sursa foto: Sport Pictures

Petrolul Ploiești a făcut spectacol pe propriul teren, scor 4-0, cu lanterna roșie Gloria Buzău, în cea de-a cincea etapă a play-out-ului din Superligă, dar omul meciului, Gicu Grozav, a avut și un motiv de nemulțumire: penalty-ul ratat în prima repriză.

Veteranul de 34 de ani a recunoscut, mai în glumă, mai în serios, că „s-a ofticat” în momentul în care a fost blocat de David Lazar, chiar dacă reușise deja să-și treacă numele pe lista marcatorilor. S-a revanșat ulterior, consemnând dubla mult dorită.

Datorită acestui rezultat, „lupii galbeni” sunt cu un pas mai aproape de îndeplinirea obiectivului – calificarea la barajul pentru Conference League – , întrucât ocupă poziția a doua, la egalitate de puncte cu liderul Oțelul Galați.

Gicu Grozav „s-a ofticat” după ratarea penalty-ului din meciul cu Gloria Buzău, dar a reușit dubla

Meciul de pe arena „Ilie Oană” a început cum nu se putea mai bine pentru Grozav. Doar de 18 minute a avut nevoie pentru a deschide scorul, cu o execuție superbă, din flancul stâng.

În repriza secundă (minutul 49) a punctat pentru a doua oară, dar ar fi putut face asta mai devreme, dacă ar fi transformat lovitura de la 11 metri. După fluierul final, a vorbit inclusiv despre acea fază, explicând că a încercat să șuteze pe mijlocul porții.

„O partidă specială, mă bucur din suflet că am reușit să luăm cele trei puncte. Deși a părut un meci ușor, știam că o să fie greu. Doar noi puteam să facem meciul ușor, prin atitudine și dăruire. Aveam mare nevoie de aceste trei puncte, trebuie să muncim în continuare, să fim umili și să acumulăm cât mai multe puncte.

 

(n.r. despre primul gol,) Am vrut să centrez, din fericire pentru mine, el a plecat pe centrare (n.r.: David Lazar, portarul Gloriei), am avut noroc, mi-a sărit puțin, am lovit-o cu exteriorul.

 

La penalty am vrut să dau pe mijlocul porții, Lazar a lăsat piciorul, m-a păcălit, dar am mai marcat o dată. M-am ambiționat, pentru că mi-a fost ciudă, m-am ofticat puțin”, a declarat Gicu Grozav.

Petrolul speră la câștigarea play-out-ului: „Doar noi știm prin ce am trecut”

În ciuda problemelor financiare, Petrolul are toate motivele să viseze la câștigarea play-out-ului. Totul se datorează, în opinia atacantului, grupului puternic din vestiar.

„Lucrurile se văd foarte frumos, toate sunt roz când câștigi. Doar noi știm prin ce am trecut. E totul strâns, se va juca până în ultima etapă, de asta am spus că trebuie să fim umili și să acumulăm cât mai multe puncte.

 

Grupul a contat cel mai mult. E important că suntem toți împreună și la bine, și la greu, pe teren și în vestiar. Avem un grup unit, puternic, cu calitate și avem șanse mari să câștigăm play-out-ul”, a spus Gicu Grozav.