Universitatea Cluj face un marcaj strict la fundașul central Andrei Burcă (33 de ani), aflat pe final de contract cu Yunnan Yukun din China. Cu toate acestea, internaționalul român nu este pe deplin convins de o revenire în țară.
În China, Burcă se simte bine fiind titular și integralist la echipa de club. În plus salariul său este unul deloc de neglijat, greu probabil să îl primească în România.
Drept răspuns, Andrei Burcă le-a transmis oficialilor de la Universitatea Cluj, că ar prefera să continue în China, fie la Yunnan Yukun, fie la o altă formație din campionatul asiatic, informează iamsport.ro.
În prezent, fundașul încasează la Yunnan Yukun un salariu anual de un milion de euro, iar clubul din China i-ar fi propus prelungirea contractului cu încă un sezon.
Burcă a jucat la concitadina CFR Cluj în perioada 2019-2023, cucerind trei titluri de campioană a României (2020, 2021 și 2022) și o Supercupă (2021).
În România a mai evoluat la FCM Bacău, Aerostar Bacău, SC Bacău și FC Botoșani, în timp ce la nivel internațional a bifat echipele Al-Okhdood (Arabia Saudită), FC Baniyas (Emiratele Atabe Unite) și Yunnan Yukun (China).
Burcă a debutat pentru „tricolori” în septembrie 2020 și a strâns 47 de selecții, fiind unul dintre fundașii centrali importanți ai primei reprezentative în ultimii ani.
Cota de piață a lui Burcă, potrivit Transfermarkt, este de 1,5 milioane de euro, în scădere față de apogeul atins în luna iunie 2022, de 4 milioane de euro.
Universitatea Cluj dorește să își facă echipă de titlu, pe lângă Andrei Burcă insistând și pentru un alt internațional, pe care vrea sa îl aducă tot din China, Nicolae Stanciu.
Căpitanul naționalei se află pe final de contract cu chinezii de la Dalian Yingbo. Deocamdată, Stanciu nu a dat un răspuns clar în vederea unui transfer la Universitatea Cluj sau la FCSB, o altă echipă din Superliga care îl dorește pe mijlocaș. Finanțatorul roș-albaștrilor, Gigi Becali, l-a ademenit cu un salariu de 1 milion de euro pe sezon.
Totusi, Stanciu ar fi tentat, și discuțiile sunt în toi, să mai continue un sezon la echipa din China unde se simte minunat, fiind adulat de suporteri.
Salariul lui Nicolae Stanciu la Dalian Yingbo este de 1.5 milioane de euro pe sezon.
În cariera sa, căpitanul echipei naționale a României a mai evoluat la FC Vaslui, FCSB, Anderlecht, Sparta Praga, Al-Ahli, Wuhan, Damac și Genoa.