Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Laurențiu Reghecampf e gata să lucreze cu Gigi Becali: „N-am avut nicio problemă. Vin cu sufletul”

Laurențiu Reghecampf e gata să lucreze cu Gigi Becali: „N-am avut nicio problemă. Vin cu sufletul”

Laurențiu Reghecampf e gata să lucreze cu Gigi Becali: „N-am avut nicio problemă. Vin cu sufletul”
Sursa: Sport Pictures

A apărut un nou scenariu la FCSB, în contextul în care Mirel Rădoi a plecat. Este vorba despre instalarea lui Laurențiu Reghecampf pe banca tehnică.

Antrenorul a vorbit deschis despre o posibilă revenire și nu a exclus deloc varianta de a lucra din nou cu Gigi Becali, după ce Mirel Rădoi s-a înțeles cu Gaziantep.

„Pentru mine, FCSB e echipa de suflet”

Reghecampf, aflat în prezent sub contract cu Al-Hilal Omdurman, a recunoscut că legătura sa cu FCSB rămâne una specială, indiferent de parcursul său din ultimii ani.

Mai mult, acesta a ținut să precizeze că relația cu Becali nu a fost niciodată o problemă, în ciuda percepției generale.

Declarațiile vin într-un moment delicat pentru FCSB, când Rădoi a plecat la Gaziantep.

O eventuală mutare a lui Reghe nu este însă simplu de realizat. Reghecampf a dezvăluit că are o clauză de reziliere importantă la actualul club, în valoare de aproximativ 500.000 de dolari, sumă care ar trebui achitată pentru o plecare imediată.

„E dificil să comentez situația pentru că nu știu exact ce se întâmplă în interior. Probabil Mirel a spus, la început, din ce îmi amintesc, că avea ofertă și o să-i dea curs, dar mă gândeam că o să ducă la bun sfârșit ce a început la FCSB. Fiecare are planul lui, e greu să comentez din afară. Sută la sută, în momentul în care te apuci de un proiect e greu să pleci la mijloc. E dificil acum pentru cei de la FCSB să aducă un antrenor să îndeplinească ce au de îndeplinit. Cu toate că echipa este foarte bună și nu cred că vor fi probleme.

Eu nu judec pe nimeni pentru că nu știu ce discuții au fost început, nu știu exact ce opțiuni avea Mirel când a acceptat, dar cred eu că trebuia să se gândească mai bine și să stea afară, îi dădea timp echipei FCSB să-și aducă un antrenor cu care să termine acest sezon. E un an dificil și contează foarte mult ca echipa să joace în cupele europene pentru că au investit foarte mulți bani. Mă gândesc că avea ceva când a început mandatul pentru că el a spus”, a declarat Laurențiu Reghecampf la Fanatik.

„Absolut nicio problemă nu am avut să lucrez cu Gigi Becali”

Contractul lui „Reghe” expiră în vară, ceea ce ar putea simplifica lucrurile.

Este dificil pentru că sunt sub contract, iar eu trebuie să plătesc 500.000 de dolari ca să pot să plec pentru o lună de zile. Eu nu mai am contract din vară, dar în momentul de față sunt legat de o echipă și mai am de terminat play-off-ul…Aș lăsa echipa în momentul în care trebuie să ridic cupa. Îți dai seama că dacă vor fi discuții și se va ajunge la o situație de genul ăsta, pentru mine singura echipă pe care aș antrena-o cu sufletul, să spunem așa, în afara faptului că sunt profesionist și mă duc oriunde, dar ești legat de anumite momente din viața ta. Pentru mine singurul club din România pe care aș putea să-l antrenez cu inima este FCSB. Absolut nicio problemă nu am avut să lucrez cu Gigi Becali”, a mai spus acesta.