Mahamadou Karamoko și Steven Nsimba sunt atacanții pe val din Superliga la reluarea campionatului nostru, după prima etapă din 2026 în care Dinamo s-a impus cu 1-0 acasă în fața Universității Craiova, iar Universitatea Craiova a câștigat categoric în deplasare, 4-0 cu Petrolul Ploiești.
Amândoi au cetățenie franceză și s-au născut în zona Parisului, deși de origine africană, ambii sosiți în fotbalul românesc anul trecut. Dar similitudinile se cam opresc aici! În fapt, Karamoko vs Nsimba constituie și un duel special, ivorianul de 26 de ani vs congolezul de 29 de ani, primul e la bază atacant lateral, în vreme ce al doilea, atacant central. Nu în ultimul rând, rivalitatea uriașă dintre cele două formații pe care le reprezintă azi, Dinamo București și Universitatea Craiova, unde mai pui cursa celor două spre titlu din actualul sezon!
Karamoko de la Dinamo sau Nsimba de la Universitatea Craiova? Diferența e însă de doar 1,38% când vine vorba de verdictul incontestabil, cel furnizat de public după evoluțiile lor în Etapa 22 din Superliga și în bătălia pentru titlul de Jucătorul Etapei 22!
Karamoko a fost omul meciului în Dinamo – U Cluj 1-0, cu cifre fantastice dincolo de golul victoriei pe care l-a semnat: procentaj de 96% pase corecte, doar una greșită!, și un singur duel direct în care nu a avut câștig de cauză! Meci de referință din postura de atacant central, în care francezul cu origini ivoriene a fost efectiv de neoprit, cu vervă și inspirație în mai toate acțiunile ofensive.
Nsimba a rezolvat practic din primele 17 minute mare parte din problema câștigătoarei în Petrolul – Universitatea Craiova 0-4, deschizând scorul dintr-un penalty executat cu multă calitate și mărind apoi diferența după o acțiune cu finalizare ce tinde să devină marcă personală. Unul din cei mai valoroși și productivi atacanți ai Superligii, fără îndoială!
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2FBomba-la-Universitatea-Craiova-Atacantul-Nsimba-a-luat-decizia.jpg)
Steven Nsimba. FOTO: SPORT PICTURES
Cu astfel de radiografii rezumative după Etapa 22 din Superliga, era previzibil, cumva, ca lupta pentru titlul de Jucătorul Etapei 22 să se dea între cei doi, la o distanță considerabilă față de concurență! Dar care e deznodământul?
Ca în fiecare săptămână, doar pe ProSport, timp de aproximativ 48 de ore suporterii votează în sondajul dedicat pentru Jucătorul Etapei din cei 11 fotbaliști nominalizați într-un 4-3-3 provocator, compus din remarcații rundei pentru Echipa Etapei respective.
Și, așa cum te-ai obișnuit, câștigătorul primește o stea în plus în topul Stelele Superligii (toate detaliile aici) care oferă tabloul complet al celor mai buni dintre cei mai buni fotbaliști pe toată durata sezonului!
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F01%2Fkaramoko.webp)
Karamoko în Dinamo – U Cluj 1-0. FOTO: SportPictures
Iată cum arată rezultatul final al votului pentru Jucătorul Etapei 22 din Superliga, cu Karamoko de la Dinamo depășindu-l cu doar 1% în aprecierea fanilor pe Nsimba de la Universitatea Craiova: