Vladimir Cohn (81 de ani), fostul acționar de la Dinamo, investește 90.000.000 de euro în fabrica de hârtie de la Giurgiu.
Ex-patronul de la Romcarton va finaliza unitatea în anul 2028, iar o mare parte a producției va merge la export.
Considerat unul dintre cei mai discreți afaceriști români, Vladimir Cohn scoate din conturi 90 de milioane de euro în fabrica de hârtie de la Giurgiu. Noua unitate va fi gata peste doi ani, urmând ca peste jumătate din producție să meargă către export.
Aici se va fabrica hârtie specială (n.r. – kraft ecologică din maculatură) care va înlocui pungile de plastic. Locația va dispune de 150-200 de angajați, iar o capacitate de producţie va fi undeva la 120.000-130.000 de tone pe an.
„Fabrica va fi gata în 2028 şi va crea 150-200 de locuri de muncă. Acum suntem la 60% din construcţie gata. Cea mai mare parte a producţiei, circa 60%, va merge la export în Europa, iar 40% va rămâne pe piaţa locală“, a declarat Vladimir Cohn pentru ZF.
Noua fabrică, dotată cu tehnologii de ultim[ generație, care respecte standardele de mediu, trebuia inițial inaugurată la începutul acestei veri, însă lucrările au întârziat destul de mult.
„Județul Giurgiu va beneficia de o investiție majoră, care va aduce stabilitate și dezvoltare economică. Am sprijinit acest proiect încă de la început și mă bucur să văd că este aproape de concretizare”, declara în urmă cu un an primarul municipiului, Adrian Anghelescu.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2F5518663-Mediafax_Group-Silviu_Matei-1400x932.jpg)
Foto: MEDIAFAX FOTO
Tot în Giurgiu, „Vova” Cohn dezvoltă o nouă afacere, pe un teren al fostei centrale termoelectrice din județ. El construiește prin firma sa Kameran Financial un parc fotovoltaic cu putere de peste 50 MW. Totul alături de o firmă deținută de Electromontaj SA prin familia Bîlteanu, scria profit.ro.
„Proiectul prevede instalarea unei capacități totale de 53,6 MW pentru producerea de energie solară, alături de o instalație de stocare cu o capacitate totală de 214,4 MWh, asigurând un timp de stocare de 4 ore
Sistemul de stocare va permite acumularea energiei fotovoltaice produse în timpul zilei, care poate fi ulterior livrată în rețea în perioadele de vârf de consum, contribuind astfel la echilibrarea sistemului energetic național”, se arată într-un document, sursei menționată mai sus.
Electromontaj SA deține 76,63% din firma de proiect, în timp de Kameran Financial restul de 23,37%. Proiectul presupune 75.504 panouri fotovoltaice montate pe o suprafață de 23,4 hectare. Terenul aparținea Uzinei Termoelectrice, aflată în faliment.