Japonezul lui Costel Gâlcă a făcut gestul cu care speră să-i cucerească pe fanii Universităţii Craiova

Japonezul lui Costel Gâlcă a făcut gestul cu care speră să-i cucerească pe fanii Universităţii Craiova
Sursa foto: Sport Pictures

Mijlocaşul japonez al Universităţii Craiova, Takuto Oshima, şi-a expus pe Instagram tatuajul care-i acoperă jumătate din spate, cu un cap de leu, care este chiar simbolul de pe stema echipei din Bănie, iar clubul a preluat imaginea, expunând-o pe pagina oficială de facebook, titrând „Lion – Leul”.

Cu această ocazie, niponul speră să-i cucerească pe fanii olteni, care l-au adoptat deja de la primele prezenţe în alb-albastru, apreciindu-i îndeosebi abnegaţia şi dăruirea din teren, şi nu neapărat calităţile tehnice.

Oshima şi-a tatuat pe spate un cap de leu, simbolul Universităţii Craiova

Cotat la 700.000 de euro, Takuto Oshima a adunat 17 meciuri pentru Universitatea Craiova în acest sezon, marcând un gol şi adăugând un assist. El a mai evoluat în cariera sa în ţara natală la Fukuoka University şi FC Osaka, apoi la Zemplin Mihalovce şi la Druzstevnik Zupcany în Slovacia şi la MKS Cracovia, în prima ligă poloneză, acolo unde a fost remarcat de Costel Gâlcă, pe vremea când acesta antrena la Radomiak Radom.

În vârstă de 26 de ani, Oshima era caracterizat astfel de Costel Gâlcă la perfectarea transferului: „viziune excelentă asupra jocului – este capabil să anticipeze mișcările adversarilor și să intercepteze mingea eficient. Distribuția precisă a mingii – Are o abilitate deosebită în a pasa mingea cu precizie.

Rezistență fizică și disciplină tactică – Poate să joace constant la un nivel ridicat pe tot parcursul meciului. Excelență tehnică: Cu un excelent simț și control al mingii, Oshima este așteptat să fie un jucător pivot în orchestrarea jocurilor noastre ofensive”.

Oshima, la masă cu rivalul din etapa viiitoare, Cornel Râpă 

Takuto Oshima a luat masa recent cu Cornel Râpă, adversarul pe care-l va întâlni în etapa viitoare în meciul UTA – Universitatea Craiova, în etapa a 17-a a campionatului. Cei doi nu s-au ferit, ţinând cont că vor fi rivali pe teren în curând, ci chiar au postat imaginea pe reţelele de socializare.

Cornel Râpă și Takuto Oshima au fost coechipieri anul trecut la MKS Cracovia. Niponul a mărturisit că s-a consultat cu Virgil Ghiță și Cornel Râpă înainte să semneze cu Universitatea Craiova. „Am vorbit cu Virgil Ghiţă şi cu Cornel Râpă, ambii nişte băieţi de calitate. Am început să mă interesezcum e la Craiova şi pe acest stadion şi mi s-a părut o atmosferă superbă. Aşa că am decis să vin aici”, spunea Oshima, când a sosit în Bănie

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Șoc în meciul Universității Craiova! Kabuye a căzut pe teren, în timp ce CFR Cluj e în dezavantaj cu Tromso
Mediafax
Cristina ICH, zero regrete după ce i-a 'suflat' soțul celei mai bune prietene: 'Dacă aș da timpul înapoi, aș face fix la fel!'
Cancan.ro
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Vedeta celebră, diagnosticată cu cancer pentru a doua oară, dar a ales să păstreze totul secret. Boala a fost descoperită la un control de rutină
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Râzi cu lacrimi
Care este cel mai vechi pod din Europa?
Descopera.ro
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Modernizează-ți mașina fără investiții mari. Cinci accesorii recomandate șoferilor
Promotor.ro