Ofri Arad este noul fotbalist al celor de la FCSB, iar agentul lui a oferit o primă reacție, vorbind despre felul în care jucătorul în vârstă de 27 de ani a fost primit în București.
Gilad Katsav s-a arătat mulțumit de alegerea făcută de fostul jucător al celor de la Kairat Almaty și a recunoscut că acesta a avut oferte importante și din campionatul Chinei.
Ofri Arad a ajuns la o înțelegere cu FCSB și a semnat deja contractul cu trupa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii, după ce a trecut cu bine toate testele medicale la care a fost supus.
Acum, agentul fotbalistului în vârstă de 27 de ani a oferit o primă reacție, vorbind despre felul în care jucătorul a fost primit în București. Gilad Katsav s-a arătat mulțumit de alegerea făcută de fostul jucător al celor de la Kairat Almaty, chiar dacă a recunoscut că a avut mai multe oferte importante, printre care și unele din campionatul Chinei.
Totodată, Gilad Katsav a precizat că Ofri Arad va merge împreună cu echipa în Croația, unde FCSB va da piept cu Dinamo Zagreb, în faza principală din UEFA Europa League, chiar dacă în acest moment nu este trecut pe lista jucătorilor eligibili.
„Cred că transferul în România este unul important pentru Ofri Arad. Am fost primiți foarte bine. Este un club uriaș. Mâine va pleca alături de echipă la meciul din Europa League. Au fost oferte din campionatul Chinei, dar Ofri a ales Europa, sper să reușească”, a spus Gilad Katsav, conform One.
Conform platformei de specialitate Transfermarkt, Ofri Arad, în vârstă de 27 de ani, este cotat în acest moment la suma de 1.2 milioane de euro.
Ofri Arad a aterizat recent la București, unde a efectuat mai multe controale medicale, înainte de a semna contractul cu FCSB. Meme Stoica a vorbit despre această mutare și a dezvăluit că fotbalistul a traversat o perioadă mai dificilă, din cauza unei accidentări. Mijlocașul a suferit o leziune de menisc extern, a precizat oficialul „roș-albaștrilor”. Astfel, a fost supus unei intervenții chirurgicale, dar s-a recuperat și este apt de joc, întrucât se pregătește normal.
„Ofri Arad a avut o mică leziune de menisc extern. A necesitat o intervenție mică. Trei săptămâni a făcut recuperare, de patru săptămâni se antrenează normal. El va intra împreună cu echipa. Are un vibe excelent, e un tip foarte simpatic. Are un vibe deosebit”, a declarat Meme Stoica, la Prima Sport.