Universitatea Cluj s-a calificat în premieră în play-off și Ioan Ovidiu Sabău a avut un discurs cum rar se vede în fotbalul românesc.
A fost un meci spectaculos la Cluj în care s-au marcat 5 goluri. U Cluj a făcut remontada pe final de meci și și-a asigurat, matematic, prezența în play-off, după ce o mare parte din acest sezon a fost lider în Superliga. Tehnicianul „șepcilor roșii” a avut un discurs de mare campion și persoană echilibrată mulțumindu-le tuturor celor care au realizat această performanță notabilă.
Universitatea Cluj a început în forță meciul de pe teren propriu cu Unirea Slobozia. Thiam a deschis scorul, dar imediat de la repunerea mingii la centrul terenului, Ibrian a restabilit egalitatea. Oaspeții au dominat jocul în următoarele minute și au intrat în avantaj la pauză, grație reușitei lui Blazek. Pe final de joc, clujenii au reușit remontada. Iulian Cristea a lovit primul, iar Blănuță a marcat spectaculos și a asigurat victoria de care mai aveau nevoie pentru a fi siguri de calificarea 100% în play-off.
Ioan Ovidiu Sabău a avut un discurs special în care le-a mulțumit tuturor, de la jucători până la personalul de la stadion, pentru această performanță remarcabilă.
„Da, nu a fost ușor și nu e ușor să joci meciurile în situația în care ne aflăm noi, presiunea. Vreau să îi felicit. Sunt mândru de acești jucători și suporterii pot fi mândri de această performanță Au fost multe persoane implicate în construcția acestei echipe. De la femeia de serviciu, magazioner și așa mai departe.
Ceea ce mă bucură și îmi dă putere este caracterul jucătorilor și să creadă ceea ce facem împreună. Să știe că putem mai mult și să mergem mai departe. Merită felicitați acești jucători. Au avut ambiție, orgoliu foarte mare, să demonstreze că sunt jucători de calitate. Nu ai cum să nu apreciezi astfel de persoane. Bravo lui, dar nu-I suficient să creadă doi trei jucători.
Aici vreau să le mulțumesc și celor care au jucat mai puțin, mi-a fost greu să gestionez astfel de momente. A fost munca, au fost sacrificii. O calificare în play-off pentru mulți de aici înseamnă câștigarea unui titlu. Ar trebui să fie mai relaxată să joace cu mai mult tupeu, cu mai mult curaj, să ne cream mai multe situații de gol.
Se vede o anumită stare de teamă pentru a nu greși. Chiar dacă am vorbit să nu ne mai gândim la aceste obiective, ei citesc, fac calcule. Există o oarecare lipsă de încredere, teamă de a juca. Ne-am creat ocazii, avem voință și am câștigat acest joc și ne-am făcut fanii fericiți”, a declarat Nelu Sabău la flash-interviu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER