Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Ilie Dumitrescu n-are dubii în privința ofertei FCSB pentru noul antrenor: „Un an”

Ilie Dumitrescu n-are dubii în privința ofertei FCSB pentru noul antrenor: „Un an”

Florentin Dincă
Ilie Dumitrescu n-are dubii în privința ofertei FCSB pentru noul antrenor: „Un an”
Foto: Sport Pictures

Ilie Dumitrescu este de părere că revenirea lui Elias Charalambous este cea mai bună soluție pentru FCSB în drumul său spre Conference League.

Fostul component al Generației de Aur susține că antrenorul cipriot ar trebui să vină să ajute echipe în acest sezon, iar mai apoi dacă își îndeplinește obiectivul, să primească automat încă un an de contract.

Revenirea lui Elias Charalambous la FCSB, analizată de Ilie Dumitrescu

„Mister” Ilie Dumitrescu rămâne ferm convins că tehnicianul cipriot reprezintă cea mai bună variantă pentru FCSB în momentul de față, când echipa este în luptă pentru un loc în Conference League.

Analistul TV nu știe dacă lui Charalambous i-a fost propus să vină să ajute doar în meciurile rămase din actualul sezon, însă crede că normal ar fi ca acesta să primească încă un an de contract dacă își îndeplinește obiectivul de a califica formația roș-albastră în cupele europene.

„Cea mai bună variantă din punctul meu de vedere e Charalambous. Ar trebui să vină să ajute. Nu știu dacă i s-a propus un an și jumătate, finalul acesta de sezon și încă un sezon.

E vorba de 3 meciuri și dacă tu califici echipa după baraj, încă un an de contract. Asta înseamnă două luni de contract și încă un an dacă îți îndeplinești obiectivul”, a spus Ilie Dumitrescu la DigiSport.

FOTO Sportpictures

„Mister” este convins că nu va veni niciun antrenor doar pentru meciurile de baraj. „Prietenește”

Ilie Dumitrescu știe că, dacă Elias Charalambous nu va fi convins să revină pe banca tehnică, atunci misiunea lui Gigi Becali de a aduce un antrenor doar pentru meciurile rămase de jucat din acest sezon va fi una aproape imposibilă.

În atare condiții, reiterează faptul că tehnicianul cipriot, cel care a avut rezultate fantastice în primii săi doi ani la FCSB, ar trebui să favă un gest „prietenește” și să se întoarcă să ajute echipa la îndeplinirea obiectivului, deoarece este cel care cunoaște cel mai bine lotul de jucători.

„Nu o să vină niciun antrenor pentru meciurile de baraj. E cea mai bună variantă, cunoaște lotul, a lucrat cu el, are realizări. Îi mai dai un an de contract ca să ai continuitate. Cine vine pentru astea 3 meciuri și barajul?

Dacă îi pui și lui condiția asta sau altui antrenor, cine vine? Prietenește, nu știu dacă e cuvântul bun, ai putea să ajuți pentru că ai avut satisfacții”, a mai declarat fostul mare internațional pentru sursa menționată mai sus.