Darius Olaru, liderul campioanei, a revenit în acest sezon la FCSB după accidentarea gravă suferită în ediția anterioară.
Prestațiile mijlocașului nu au fost însă la cel mai înalt nivel, iar Gigi Becali a observat imediat acest aspect, atrăgându-i atenția inclusiv public.
Fostul fotbalist Sorin Paraschiv a analizat situația căpitanului de la FCSB și e de părere că este normal ca randamentul să nu fie la fel de ridicat, având în vedere că Darius Olaru trebuie să reintră în formă după perioada de absență.
În plus, fostul jucător crede că Gigi Becali ar trebui să fie mai atent la declarațiile pe care le face în spațiul public, mai ales că Olaru este un jucător care are nevoie de o liniște mentală pentru a putea oferi cel mai mare randament posibil.
Prin declarațiile pe care le face, dar și prin faptul că îl schimbă deseori pe mijlocaș, Gigi Becali nu face nimic altceva decât să-i facă și mai multe probleme lui Olaru, e convins Sorin Paraschiv.
„E o perioadă grea şi pentru el, iar FCSB trebuie să-l sprijine. Patronul ar trebui să-l ajute, aşa cum şi el a ajutat echipa în trecut.
Când e schimbat la pauză sau în minutul 55–60 şi nu i se oferă şansa să reintre treptat în ritm, chiar dacă joacă slab sau pare indiferent, astfel de lucruri se pot întâmpla.
După o perioadă foarte dificilă, mi se pare normal să-ţi fie greu să revii la un nivel bun. Cred că nici patronul nu îl ajută prea mult schimbându-l aşa devreme. Nu-l ajută nici pe el, nici echipa”, a declarat Sorin Paraschiv, potrivit orangesport.ro.
Dezamăgit de jocul lui Darius Olaru, Gigi Becali a răbufnit și l-a certat public pe căpitanul echipei. Patronul de la FCSB e de părere că acum joacă „fantoma lui Darius Olaru” și așteaptă ca mijlocașul să revină cât mai repede la cea mai bună formă.
Rămâne de văzut dacă starul celor de la FCSB va trece peste criza de formă și va deveni din nou cel mai important jucător al campionilor României.
„Joacă Cisotti, încă nu joacă Olaru în aceeaşi echipă. Este fantoma lui Olaru. Nu e realitatea lui. Normal că vor juca amândoi. Nu o să îl scot pe Olaru din echipă. Şi Olaru este decar.
Pe Cisotti nu îl scoate nimeni. Echipa începe cu el. La fel cum începe şi cu Olaru. Numai că trebuie să ştie de frică. Este datoria mea să bag frica în el.
Da, trebuie să ştie de frică. Nu există să fie două săbii în aceeaşi teacă. Ce treabă să aibă? Ăla joacă în bandă (n.r. Juri Cisotti), celălalt în centru (n.r. Darius Olaru). Ce treabă are?”, a declarat recent Gigi Becali despre Darius Olaru.