Giovanni Becali (73 de ani), poate cel mai renumit impresar din fotbalul românesc, crede că Dinamo București are nevoie de 5 transferuri de top pentru a face pasul la nivelul următor.
În urma ultimului eșec încasat, 1-2 cu Universitatea Craiova, „câinii” au rămas la 9 puncte în spatele liderului din play-off.
Dinamo a fost învinsă de Universitatea Craiova în etapa 7 din play-off, scor 1-2 în deplasare, și odată cu acest rezultat și-a luat definitiv gândul de la titlu în actuala stagiune.
Oltenii conduc play-off-ul din Superliga, cu 45 de puncte, în timp ce pe locurile 2 și 3 sunt U Cluj și CFR, cu 42, respectiv 37 de puncte. Abia apoi vine Dinamo, cu 34 de puncte, în timp ce ultimele două poziții ale clasamentului sunt ocupate de Rapid și FC Argeș, cu 32 și 30 de puncte.
„Câinii” speră în continuare la locul 3, care duce la barajul pentru ultimul bilet de Conference League, iar dacă vor ca în sezonul viitor să se lupte cu șanse reale la titlu au nevoie de 5 transferuri de top. Cel puțin asta este părerea lui Giovanni Becali, care a transmis următoarele:
„Mai are nevoie Dinamo de jucători, de vreo cinci titulari are nevoie”, a spus renumitul impresar, care în trecut a făcut parte din structura clubului alb-roșu, potrivit Fanatik.
În continuare, Giovanni Becali a tras câteva concluzii în privința unor fotbaliști din actualul lot antrenat de Zeljko Kopic:
„Cîrjan și Musi sunt doi jucători buni. Antrenorul a fost inspirat că i-a odihnit. Cîrjan a fost folosit în repriza a doua, venind de pe bancă. Ei tot insistă cu Mazilu. El își va reveni după perioada de pregătire din vară. Pușcaș trebuie să se roage de antrenori să se pregătească cât mai bine. Are 30 de ani. El poate da 14-15 goluri la Dinamo”, a completat agentul, conform aceleiași surse.
Conducerea „câinilor” este la fel de conștientă de faptul că Zeljko Kopic are nevoie de întăriri, iar acționarul Andrei Nicolescu a declarat în aprilie că la finalul sezonului va aduce „sânge proaspăt” în lotul echipei.
„Se vor schimba niște linii la Dinamo și e benefic. Ne trebuie sânge proaspăt. Cu siguranță mai vin niște fundași centrali, dar Matteo (n.r. Duțu) a arătat și va arăta că e o soluție foarte bună. Vedem ce jucători sunt la final de contract. Ne dorim, cel puțin în perspectiva participării în Europa, un lot mai numeros”, spunea Andrei Nicolescu, la mijlocul lunii aprilie, la Digi Sport.
Kennedy Boateng, Eddy Gnahore, Georgi Milanov, Jordan Ikoko și Valentin Țicu sunt fotbaliștii de la Dinamo care vor deveni liberi pe 30 iunie 2026, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.