Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Gigi Becali vrea să facă un transfer neaşteptat din Superliga, de la patronul cu care a avut numeroase afaceri: „Are tupeu”

Gigi Becali vrea să facă un transfer neaşteptat din Superliga, de la patronul cu care a avut numeroase afaceri: „Are tupeu”

Gigi Becali vrea să facă un transfer neaşteptat din Superliga, de la patronul cu care a avut numeroase afaceri: „Are tupeu"
FOTOMONTAJ PROSPORT

Gigi Becali a remarcat un nou jucător cu potențial în Superliga, din curtea patronului cu care a avut numeroase afaceri de-a lungul ultimilor ani, iar în vară transferul s-ar putea concretiza.

Finanțatorul echipei la care este legitimat fotbalistul a transmis public că este gata să se așeze din nou la masa negocierilor cu miliardarul din Pipera.

Gigi Becali a primit undă verde pentru a negocia transferul lui Zoran Mitrov. Ce spune Valeriu Iftime despre o nouă mutare pe axa FC Botoșani – FCSB în Superliga

Gigi Becali a avut parte de un an 2024 de excepție alături de FCSB, reușind să facă un profit de 3.500.000 de euro, astfel că a început deja să creioneze proiectul pentru 2025. În vară, când este de așteptat să vândă și câțiva jucători în schimbul unor sume importante, finanțatorul roș-albaștrilor va întineri echipa cu câteva transferuri importante.

Iar printre cei pe care miliardarul din Pipera îi are în vizor se numără și Zoran Mitrov, care a izbutit să înscrie un eurogol chiar într-o victorie cu FCSB.

Zoran Mitrov se află sub contract cu FC Botoșani, unde a ajuns în ianuarie 2024, după o perioadă nu tocmai bună petrecută la Petrolul Ploiești. Anterior, talentatul mijlocaș ofensiv a mai jucat în România pentru UTA Arad, Ripensia și FC Brașov. De asemenea, a avut și o aventură în Italia, la Sassuolo.

În sezonul 2024 – 2025, la Botoșani, Mitrov pare că a găsit mediul perfect pentru a performa, iar până în acest punct al stagiunii a contribuit cu 3 goluri și 3 pase decisive. Un gol și un assist le-a reușit chiar în runda inaugurală din play-out, în victoria pe care echipa sa a obținut-o la Ploiești, scor 2-0 cu Petrolul.

Mulțumită evoluțiilor promițătoare pe care le-a avut în ultimele luni, Zoran Mitrov a ajuns pe radarul lui Gigi Becali, iar patronul FCSB a primit deja undă verde pentru a da startul negocierilor. Valeriu Iftime, cu care Becali a făcut numeroase afaceri de-a lungul ultimilor mulți ani, a spus că e gata să înceapă discuțiile pentru un eventual transfer al lui Mitrov:

Mitrov mai are doi ani de contract cu mine. A făcut câteva meciuri bune și este un copil talentat. Are nevoie de liniște în momentul de față. Dacă va fi o ofertă bună pentru el, discutăm din vară. Nu m-a întrebat nimeni oficial despre el, dar știu despre niște discuții din străinătate. Nu este nimic concret și cred că este prematur să vorbim acum despre un transfer. Am făcut multe afaceri cu Gigi Becali și o să mai fac. Categoric! În momentul de față nu avem o discuție concretă despre Mitrov. O să vedeți ce jucător este. Are tupeu de fotbalist!”, a declarat Valeriu Iftime, citat de Sportpesurse.ro.

„E una dintre feblețile mele”

Olimpiu Moruțan, Denis Haruț, Răzvan Oaidă, Mihai Roman, Cătălin Golofca, Aristidis Soiledis, Joyskim Dawa sau Malcom Edjouma sunt câțiva dintre fotbaliștii pe care Gigi Becali i-a adus de la FC Botoțani.

Zoran Mitrov și-ar putea adăuga numele pe această listă, iar Valeriu Iftime crede că jucătorul său merită toată atenția din partea unui club ca FCSB:

L-am luat de la Ploiești, a avut ceva probleme de adaptare, dar eu am insistat cu el. Recunosc, este una dintre feblețile mele de la Botoșani. Are un tupeu de fotbalist mare. El și Bodișteanu merită toată atenția”, a completat patronul lui FC Botoșani.

Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Zoran Mitrov este de 450.000 de euro.

Parteneri
România – Țara Galilor 2 -1 | Adrian Rus și Florinel Coman au marcat pentru tricolori
Mediafax
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro