Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Gigi Becali a dat salarii de 9.000.000 de euro şi a avut venituri de 25.000.000 de euro! Cifrele uimitoare ale FCSB în 2024: profit de 3.500.000 de euro

Gigi Becali a dat salarii de 9.000.000 de euro şi a avut venituri de 25.000.000 de euro! Cifrele uimitoare ale FCSB în 2024: profit de 3.500.000 de euro

Cristian Hitruc
26 mart. 2025, 19:13, Superliga
Gigi Becali a dat salarii de 9.000.000 de euro şi a avut venituri de 25.000.000 de euro! Cifrele uimitoare ale FCSB în 2024: profit de 3.500.000 de euro
SURSĂ SPortpictures 26.03.2025

FCSB a înregistrat cifre uimitoare pe parcursul anului 2024. Campioana României a realizat un profit de 3.5 milioane de euro, după ce Gigi Becali a dat salarii de 9 milioane de euro și a avut venituri în valoare de 25 de milioane de euro.

Conform raportului prezentat de FCSB, anul precedent a fost cel care a adus cele mai mari venituri din ultimul deceniu.

Cum arată raportul financiar întocmit de FCSB

Anul 2024 a fost unul foarte bun pentru FCSB din punct de vedere financiar și nu numai. Campioana României și-a publicat raportul financiar, obligație pe care toate cluburile o au pentru a îndeplini condițiile de licențiere la Federație Română de Fotbal.

Astfel, pe parcursul anului trecut, echipa patronată de Gigi Becali a avut încasări de 25 de milioane de euro, ceea ce reprezintă un record pentru ultimii zece ani. Parcursul european foarte bun pe care echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii l-a avut a condus, în mare măsură, la aceste încasări uriașe. Cu toate acestea, FCSB nu a primit încă toate bonusurile de la UEFA, iar unele urmează să intre în conturi în primăvara acestui an.

Chiar dacă Gigi Becali a avut și cheltuieli mari pe parcursul anului trecut, echipa pe care o patronează a reușit să termine 2024 pe profit, unul care atinge aproape suma de 3.5 milioane de euro.

Conform raportului întocmit de campioana României, cele mai mari surse de venit au fost cele din bonusurile acordate de UEFA și, foarte aproape, banii obținuți din vânzarea de bilete pentru meciurile disputate de echipa lui Elias Charalambous.

Astfel, FCSB a încasat 7.2 milioane de euro de la UEFA, 6.3 milioane de euro din vânzarea de bilete, 5.2 milioane de euro din vânzarea de jucători, 3.1 milioane de euro din drepturi de televizare și 2.5 milioane de euro din sponsorizări și publicitate. Vorbim astfel despre încasări de aproape 25 milioane de euro pentru gruparea din Superliga României.

Cum stă FCSB la capitolul cheltuieli

Când vine vorba despre cheltuieli, cei mai mulți bani au fost plătiți pentru salariile și beneficiile jucătorilor, antrenorilor și celorlalți oameni din club. Vorbim despre o sumă de 9 milioane de euro, care este cu aproape 30% mai mare decât cea cheluită în 2023.

Totodată, chiar dacă Gigi Becali a anunțat că nu va mai acorda așa multă atenției Centrului de Copii și Juniori, FCSB a continuat și în 2024 să aloce o sumă importantă de bani pentru Academie, iar cheltuielile se ridică la 1.5 milioane de euro.