Gigi Becali a dezvăluit de ce fotbalistul de la FCSB a fost inexistent cu Sepsi: „El știi ce zice? «Nu mi-ai dat ciocolată, sunt supărat pe tine»”

Gigi Becali a dezvăluit de ce fotbalistul de la FCSB a fost inexistent cu Sepsi: „El știi ce zice? «Nu mi-ai dat ciocolată, sunt supărat pe tine»”
Sursa foto: Sport Pictures

Gigi Becali (68 de ani) s-a arătat dezamăgit de prestația pe care a avut-o Tavi Popescu (23 de ani) în meciul cu Sepsi din cea de-a patra etapă a Superligii, dar a găsit și o explicație. Din punctul său de vedere, mijlocașului nu i-a convenit că a fost rezervă.

FCSB a plecat doar cu un punct de pe terenul nou«-promovatei, scor 0-0, adâncind astfel criza de rezultate din ultima perioadă. Singura consolare este faptul că ocupă poziția a doua în clasament.

În următoarea etapă, fosta campioană a României va primi vizita celor de la FC Botoșani. Nici aceștia nu traversează o perioadă bună, căci au acumulat doar trei puncte, fără să simtă gustul victoriei în actuala ediție de campionat.

Gigi Becali a găsit explicația pentru prestația slabă a lui Tavi Popescu din meciul cu Sepsi

La Sfântul Gheorghe, Tavi Popescu a intrat pe teren în repriza secundă, în locul lui Ayme Boutoutaou, dar nu a pus cu nimic în pericol poarta adversă, deși a avut la dispoziție aproape o jumătate de oră. Cele două pase în careu din trei încercări sunt singurele sale realizări.

Imediat după meci, Gigi Becali a pus această situația pe seama faptului că jucătorul nu a făcut parte din primul 11. Cu alte cuvinte, teoria sa a fost următoarea: l-ar fi deranjat decizia, motiv pentru care a avut o prestație lamentabilă.

„Pot să spun că sunt nemulțumit de George Popescu. Să dormi pe teren? Eu nu fac figuri de stil, dar pot să fac. Eu o zic cu dulceață. El zice: «Aaa, nu mi-ai dat ciocolată din primul minut? Lasă că sunt supărat pe tine». Eu cred că era supărat că n-a fost titular”, a declarat latifundiarul din Pipera, la Prima Sport.

Vot de încredere pentru Pădurariu: „Va intrat tot timpul”

Chiar dacă a dezamăgit la rândul său și a fost înlocuit la pauză, Ricardio Pădurariu (19 ani) va primi în continuare minute. Finanțatorul și-a exprimat dorința de a obține o sumă impresionantă în schimbul său, peste câțiva ani, așa că va avea răbdare.

„Pădurariu va intra tot timpul. Eu vreau să fac bani din fotbal, trebuie să scot fotbaliști să vând. O să vedem peste 2 ani cine are dreptate și câți bani voi lua pe Pădurariu. E slab acum, dar trebuie să-i dăm încredere pentru că are calități. Nu trebuia să-l scoată. Trebuia să dau gol și mai repede dau gol cu el decât cu Radunovic.

Eu am nevoie de jucători în bandă cu calitate, să centreze, să dea pase decisive. O să vedem noi ce se va întâmpla cu el. E jucător valoros, talentat și o să iau mulți bani pe el. O să-și regleze problemele. Nu pot să-l compar cu Mora, pentru că Mora face faza defensivă mai bine. Dar Pădurariu are unele pase mai «vizionare» decât Mora”, a mai spus Gigi Becali.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]