Gigi Becali a intrat în direct la TV după meciul „fierbinte” Farul – CFR Cluj și s-a enervat din cauza jurnalistului Decebal Rădulescu.
Latifundiarul din Pipera a reacționat în urma greșelilor de arbitraj care au făcut ca „marinarii” să nu primească două lovituri de pedeapsă la Ovidiu. Formația lui Ianis Zicu s-a înclinat în fața adversarilor, scor 1-2, iar CFR merge în play-off-ul Superligii.
Cei de la Digi Sport au analizat momentele „încinse”, alături de Vali Moraru fiind prezenți în studio Radu Paraschivescu, Ilie Dumitrescu și Decebal Rădulescu. Cel din urmă a întrebat: „Dani Coman trebuia să se retragă când a avut golul scos din poartă?”.
„Nu vreau să mă cert cu tine, nu am chef. Nu-mi arde mie de tine. Vezi-ți de treaba ta! E emisiunea ta? Nu am chef acum de caterinca ta! Noi vorbim acum de Dani Coman? Ce e asta?”, a fost replica milionarului de la „cârma” actualei campioane a României.
Decebal Rădulescu a insistat: „Eu sunt jurnalist și trebuie să fiu la mijloc. Dumneavoastră sunteți la FCSB. Eu am întrebat pentru spectatori”.
Gigi Becali a replicat rapid din nou, fără a-l menaja pe omul de presă: „Tu întrebi pentru dușmăniile tale și pentru răutățile tale. Să trecem peste moment”.
Imediat după fazele scandaloase din meciul Farul Constanța – CFR Cluj, Gigi Becali a oferit o primă reacție, la cald, în exclusivitate pentru ProSport. Două gafe mari de arbitraj au umbrit duelul de la Ovidiu.
Gazdele au fost private de două lovituri de la 11 metri, ultima fază fiind consemnată în minutul 90+2. Huja l-a ținut pe Doicaru în careul „feroviarilor”, elevul lui Zicu a căzut, însă „centralul” nu a dictat penalty, chiar dacă faza a fost văzută și în camera VAR.
Contactat pentru un punct de vedere cu privire la fazele de la malul mării, Gigi Becali a recunoscut că a văzut ambele momente. Omul de afaceri este convins că dobrogenii ar fi meritat să fie tratați diferit. Un eventual gol egalizator al Farului ar fi ajutat-o foarte mult pe FCSB în lupta pentru accederea în play-off.
„Am văzut ambele faze. Mai trebuie să zic eu ceva? S-a văzut clar! (n.r. – De ce credeți că nu l-a chemat la VAR?) Nu știu, voi știți mai bine”, a comunicat Becali.
Cealaltă fază controversată a avut loc în minutul 69. Atunci, Farul a mai solicitat un penalty, după un contact între Matei Ilie și Gustavo Marins.
Farul (1-4-4-4): R. Munteanu – D. Sîrbu, Larie, Marins, Pellegrini – Grigoryan, Ramalho, Dican, C. Ganea – Alibec, Ișfan
Antrenor: Ianis Zicu
Rezerve: Buzbuchi, Maftei, Ș. Duțu, Țîru, Fotin, Banu, Radaslavescu, Goncear, Tănasă, Vojtus, Doicaru, C. Sima
CFR Cluj (1-4-3-3): M. Popa – Kun, Sinyan, M. Ilie, Camora – Muhar, T. Keita, Păun – Cordea, Aliev, Korenica
Antrenor: Daniel Pancu
Rezerve: Vâlceanu, Gal, Abeid, Braun, Huja, Perianu, Fică, Deac, Gligor, Biliboc, Zahovic, Slimani