Finanțatorul de la FCSB, Gigi Becali (68 de ani), a transmis din nou că nu e interesat de parcursul european înregistrat de către celelalte echipe din România.
Această săptămână a fost una dezamăgitoare pentru formațiile din Superliga care evoluează în competițiile europene. Miercuri, campioana României, Universitatea Craiova, a dat piept cu bulgarii de la Levski Sofia în deplasare, în prima manșă a turului II preliminar din Champions League, pierzând la limită, scor 0-1. La o zi distanță, U Cluj a remizat, 2-2, cu norvegienii de la Brann Bergen, CFR a făcut egal cu armenii de la Alashkert, 1-1, iar FCSB s-a înclinat pe propriul teren, 2-3, în fața letonilor de la Auda, toate partidele contând pentru turul II preliminar al Conference League.
După ce a primit o întrebare despre rezultatele bifate de către formațiile românești în Europa, Gigi Becali a explicat că nu e interesat de un asemenea subiect. Cu alte cuvinte, doar FCSB contează pentru latifundiarul din Pipera.
„Nu mă interesează celelalte echipe. E normal să vă intereseze pe voi (n.r. – jurnaliștii). Eu am spus de mine”, a declarat Gigi Becali, potrivit digisport.ro.
De altfel, miliardarul a subliniat recent că nu urmărește meciuri de fotbal, dacă FCSB nu se află pe suprafața de joc: „Eu nu sunt microbist, mie nu îmi place decât echipa mea. Altceva nu mă interesează”.
După ce FCSB a pierdut în mod surprinzător cu FK Auda, Gigi Becali i-a criticat pe jucătorii echipei roș-albastre, deranjat de atitudinea lor.
În ciuda eșecului, omul de business s-a arătat optimist, fiind de părere ex-campioana Superligii va obține totuși biletul către următoarea fază din Conference League.
„Eu cred că ne calificăm. Dacă nu îi batem pe ăștia, atunci nu mai avem ce să căutăm în fotbal. Ei sunt echipă slabă. Dacă jucam mai concentrați, trebuia să dăm 4-5.
Eu cred că ne calificăm. Problema e ce facem mai departe? Vor veni jucători. Nu va mai fi așa. Vom avea mijlocași centrali.
Calificarea asta va veni. Eu mă gândesc mai departe. Nu Dinamo Tirana, în play-off. Normal că trebuie să trecem acum. Eu cred că vom trece. Problema e după aia, când vom da de echipe tari. Eu cred că vom trece. Cu o echipă ca asta, tu trebuie să dai 4-5 (n.r. – goluri). Jucătorii au luat-o în glumă”, a afirmat Gigi Becali.
Dacă va răsturna soarta acestei duble manșe, FCSB va înfrunta câștigătoarea dintre Aluminij și Dinamo Tirana în turul III preliminar din Conference League – scor 1-1 în primul duel. Pe 30 iulie, FCSB va întâlni din nou Auda.