Gigi Becali (68 de ani) i-a criticat pe jucătorii de la FCSB după eșecul suferit de către fosta campioană a Superligii în fața letonilor de la Auda.
Oaspeții din Ghencea s-au impus în prima manșă a dublei din turul II preliminar al Conference League, scor 3-2, grație unui gol marcat în ultimele secvențe.
La capătul meciului FCSB – FK Auda, latifundiarul din Pipera a opinat că FCSB va obține, totuși, calificarea în următoarea fază a competiției europene.
Chiar și așa, Gigi Becali e îngrijorat. Potrivit spuselor sale, formația lui Marius Baciu (51) ar putea avea probleme mari contra unor adversari mai puternici decât cei de la Auda. Becali vrea seriozitate pe gazon.
„Eu cred că ne calificăm. Dacă nu îi batem pe ăștia, atunci nu mai avem ce să căutăm în fotbal. Ei sunt echipă slabă. Dacă jucam mai concentrați, trebuia să dăm 4-5.
Și arbitrajul… Îl calcă cu gheata (n.r. – pe Octavian Popescu, în careu, în actul secund). La ei, la golul doi, henț și fault.
Eu cred că ne calificăm. Problema e ce facem mai departe? Vor veni jucători. Joao Paulo. Nu am avut schimbări. Toma a intrat foarte prost. Nu va mai fi așa. Vom avea mijlocași centrali.
Calificarea asta va veni. Eu mă gândesc mai departe. Nu Dinamo Tirana, în play-off. Normal că trebuie să trecem acum. Eu cred că vom trece. Problema e după aia, când vom da de echipe tari. Eu cred că vom trece. Cu o echipă ca asta, tu trebuie să dai 4-5. Jucătorii au luat-o în glumă”, a concluzionat Gigi Becali, citat de digisport.ro.
Contra letonilor, Eddy Gnahore (32) a fost titular în premieră. Totuși, la pauză, ex-mijlocașul lui Dinamo a fost înlocuit cu Alexandru Stoian (18), pentru un plus în compartimentul ofensiv.
Finanțatorul de la FCSB a dezvăluit, însă, că decizia schimbării lui Gnahore nu i-a aparținut. Chiar „veteranul” francez a cerut să fie scos din joc.
„Gnahore s-a cerut el afară. (n.r. – Pentru că nu mai putea?) Da”, a spus Gigi Becali la Prima Sport.
Dacă va întoarce soarta acestei duble manșe, FCSB va înfrunta câștigătoarea dintre Aluminij și Dinamo Tirana în turul III preliminar din Conference League. Prima partidă a celor două echipe s-a încheiat cu o remiză, scor 1-1. În data de 30 iulie 2026, FCSB va da piept din nou cu FK Auda.