Gigi Becali nu îi poate amenda pe fotbaliștii FCSB cu zeci de mii de euro fără acordul FRF: „Doar așa se poate ajunge la plata acelor sume!”. EXCLUSIV

Daniel Vlad
Gigi Becali nu îi poate amenda pe fotbaliștii FCSB cu zeci de mii de euro fără acordul FRF: „Doar așa se poate ajunge la plata acelor sume!”. EXCLUSIV

Emilian Hulubei, președintele AFAN, a spus pentru ProSport că amenda de 20.000 de euro, cea pe care Gigi Becali a susținut că i-a dat-o  deja lui Daniel Birligea, ar putea fi contestată de atacantul roș-albaștirlor, dacă acesta dorește să facă acest lucru, în cazul în care sancțiunea financiară respectivă nu a fost aplicată în cadrul legal.

Gigi Becali nu glumește, Patronul campionilor a anunțat la Digi Sport că actele amendării cu 20 de mii de euro pentru Daniel Bîrligea au fost deja emise.

Latifundiarul din Pipera a fost deranjat că atacantul său și-a lăsat echipa în 10 oameni, pentru cumulul de două cartonașe galbene din cauza protestelor, la meciul Hermannstadt-FCSB, scor 3-3 . Gigi Becali a decis ca internaționalul României trebuie să primească o amendă de 20.000 de euro.

Gigi Becali nu îi poate amenda pe fotbaliștii FCSB cu zeci de mii de euro fără acordul FRF

Ba chiar, Gigi Becali a mai spus că de acum fiecare fotbalist de la FCSB, care va încasa cartonaș galben pentru proteste, va plăti o amendă de 10.000 de euro. ProSport a stat de vorbă cu președintele AFAN, Emilian Hulubei, pentru a ne explica dacă amenzile pe care Gigi Becali le dă în sume foarte mari sunt legale.

„În contractele fotbaliștilor, cu acordul acestora, poți trece și unele paragrafe legate de sancțiuni. Unii acceptă, iar alții nu acceptă. Dar, acum mă întrebați strict de amenda de 20 de mii de euro pentru Bîrligea, nu? Dacă ea a fost dată conform tuturor formelor legale, iar FRF o va ratifica, atunci nu este nimic de comentat și mai ales dacă fotbalistul nici nu dorește să o conteste.

Însă, la o astfel de amendă nu poți ajunge foarte ușor doar printr-o simplă decizie a ta ca patron. Sunt niște pași legali de urmat. Primul pas este avertismentul. Apoi ai nevoie de un referat făcut de antrenor și de către director sportiv către Consiliul Director sau cum este clubul respectiv organizat. Apoi jucătorul x este chemat în acest Consiliu Director și i se aduce la cunoștință despre referatele făcute la adresa lui și decizia ce urmează să fie luată. Apoi această amendă este trimisă de către conducerea clubului la FRF, iar acolo amenda trebuie ratificată de către cei din FRF. Iar într-un final, dacă fotbalistul se consideră amendat pe nedrept, atunci are dreptul să conteste amenda respectivă. Doar așa se poate ajunge la plata unor astfel de sume. Amenda trebuie ratificată de cei din FRF de la Comisie. Dacă ea nu este contestată de jucător, atunci ar putea să rămână fără probleme ratificată și aia este. Noi, cei de la AFAN, am putea să îi ajutăm pe jucătorii respectivi dacă ne vor cere un astfel de ajutor”, a spus Hulubei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Cătunul în care mai locuiesc mai puțin de 30 de oameni. Este construit pe stâncă, aproape vertical: metoda ingenioasă prin care femeile împiedicau ouăle să cadă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Ioana, prima reacție după ce nepotul lui Năstase A ATACAT-O dur. Nu se lasă intimidată: 'O să ies și eu și o să le arăt'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania