Gigi Becali a oferit o declarație tranșantă despre starea echipei și atitudinea jucătorilor FCSB. Patronul a explicat că fotbaliștii și-au dat seama că anumite greșeli le-au afectat parcursul și că, în opinia sa, „s-au văzut campioni”.
Becali a subliniat că acest episod reprezintă o lecție importantă pentru toți, dar că nu este dispus să facă compromisuri când vine vorba de obiectivele echipei. Finanțatorul a reafirmat că ambiția sa principală rămâne calificarea în play-off, insistând că ar vrea să termine stagiunea pe un loc de cupă europeană.
Gigi Becali a spus că jucătorii săi au început să-și conștientizeze greșelile, iar discuțiile purtate au făcut lumină asupra situației. Patronul a recunoscut că nu a vorbit cu toți deodată, ci pe rând, pentru a înțelege mai bine perspectiva fiecăruia. Concluzia a fost că fotbaliștii și-au asumat responsabilitatea, realizând că atitutdinea și deciziile luate până acum au condus la un parcurs nu tocmai dorit.
Becali a subliniat însă că obiectivul său rămâne calificarea în play-off și că echipa trebuie să termine cel mult pe locul 4. În opinia sa, lecțiile învățate acum trebuie demonstratre pe teren, mai ales că FCSB este obligată să câștige meciurile cu UTA Arad și Universitatea Cluj pentru a mai spera la top șase.
„La ora asta, jucătorii și-au dat seama. Am vorbit cu ei, nu cu toți, pe sărite. Și-au dat seama că e greșeala lor și de asta s-a ajuns aici. S-au văzut campioni. E o învățătură de minte, e adevărat. Eu vreau în play-off. Eu sunt mult mai pretențios. În play-off, maxim locul 4 se poate. Așa vreau eu. Acesta e maximul”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
Gigi Becali a vorbit despre metodele de evaluare a jucătorilor, comparându-le cu cele ale unor mari antrenori, precum Pep Guardiola. El a explicat că nu se uită la parametri statistici, dar recunoaște că ar trebui să acorde mai multă atenție cifrelor.
„Ai văzut ce a zis Pep Guardiola, că nu mai ştie ce să facă? La fotbal îl vezi pe Politic cum joacă, îţi place de el şi îl cumperi. Fac şi eu cum ştiu.
Ei măsoară în parametri, eu nu mă uit. Dar aşa ar trebui să fac şi eu: «Băi, MM, ia vezi! Câte dueluri a câştigat ăla? Altfel, nu îl mai iei»”, a declarat Becali, pentru sursa menționată.