Giani Kiriță, fostul fundaș al „câinilor”, a prefațat derby-ul din această seară dintre FCSB și Dinamo, din etapa a 19-a a Superligii.
Ex-jucătorul roș-albilor susține că dinamoviștii nu au voie să rateze victoria în duelul de pe Arena Națională, având în vedere că eternii rivali nu traversează deloc o formă bună în acest sezon.
Fostul stoper din Ștefan cel Mare a analizat Eternul Derby dintre FCSB și Dinamo, programat de la ora 20.30, pe Arena Națională, în runda a 19-a din Liga 1. Kiriță spune că echipa sa de suflet trebuie să profite la maximum de forma slabă etalată de rivali în acest sezon și să obțină neapărat cele trei puncte puse în joc.
Pe de altă parte, dinamoviștii nu trebuie să uite că este vorba despre un derby, iar în astfel de meciuri mobilizarea jucătorilor este la cu totul alte cote decât la o partidă cu un adversar obișnuit.
Succesul, mai adaugă Giani Kiriță, ar fi un imbold serios pentru băieții lui Zeljko Kopic în lupta la titlu din acest sezon, „câinii” fiind pe locul 3 în clasament, la doar patru puncte în spatele liderului Rapid și la 10 puncte în fața rivalilor de la FCSB.
„E un meci pe care trebuie să îl câștigăm. E o opțiune bună de a te lupta la titlu, e drum lung până la titlu, dar șanse sunt. Meciul ăsta e important, în primul rând, ca moral pentru suporteri, pentru jucători, pentru toată lumea, mai ales că, în ultimul meci, i-am bătut, deci ar trebui să avem moralul destul de bun.
Nu cred că îi mai prindem într-un moment mai rău decât ăsta. E un moment când chiar trebuie bătuți, ei sunt la pământ din toate punctele de vedere. Dar atenție mare, atenție mare! Să nu uităm că este un derby, să nu uităm că jucătorii se mobilizează în astfel de meciuri și să nu ne culcăm pe o ureche”, a declarat Giani Kiriță, conform iamsport.ro.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F09%2FDINAMO-BUCURESTI-FCSB-SUPERLIGA-SUPERBET-2.08.2025-1400x1050.jpg)
FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, Graovac, Radunovic – Șut, Tănase – Cisotti, Olaru, Toma – Tănase
Dinamo: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Cîrjan, Gnahore, Mărginean – Milanov, Karamoko, Caragea