Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Cătălin Cîrjan, mai motivat ca niciodată înaintea derby-ului FCSB – Dinamo: „De mic visam asta”

Cătălin Cîrjan, mai motivat ca niciodată înaintea derby-ului FCSB – Dinamo: „De mic visam asta”

Cătălin Cîrjan, mai motivat ca niciodată înaintea derby-ului FCSB - Dinamo: „De mic visam asta”
FOTO SPORT PICTURES

Cătălin Cîrjan a oferit o reacție de dinamovist adevărat înainte de confruntarea cu FCSB din acest weekend.

Toate privirile sunt ațintite pe cel mai așteptat duel al finalului de an din Superliga. Derby de România va avea loc sâmbătă seară pe Arena Națională. Căpitanul „câinilor” a dezvăluit că de mic își dorea să aibă șansa de a evolua într-un derby cu FCSB.

Cătălin Cîrjan, vis îndeplinit: „Sunt norocos”

FCSB primește vizita celor de la Dinamo într-un moment în care lucrurile nu merg prea bine pentru roș-albaștrii. Dinamo poate bifa al doilea succes consecutiv în fața marii rivale. Este pentru prima dată după mulți ani în care pozițiile sunt inversate în clasament la final de an.

Unul dintre jucătorii de bază ai „câinilor” a oferit o reacție înaintea meciului. Cătălin Cîrjan a recunoscut că a visat de mic să joace într-un derby FCSB – Dinamo, încă de pe vremea când mergea în galeria lui Dinamo să își susțină favoriții. Acum, visul său a devenit realitate și tot ce își mai dorește este să marcheze în poarta marii rivale sâmbătă seară.

„Avem un moral bun, pentru că avem o perioadă bună în campionat. Am legat câteva rezultate pozitive, suntem neînvinși în ultimele meciuri și cred eu că jocul ne merge foarte bine. Avem un moral foarte bun!

De mic visam la aceste momente, de când eram în galerie la Dinamo. Acum sunt norocos că am această șansă să fiu pe teren în derby. Îmi doresc mult să marchez, dar cel mai important e să câștigăm acest meci”, a spus Cîrjan, pentru Digi Sport.

E optimist în ceea ce privește șansele echipei sale: „Putem câștiga”

Mijlocașul se simte mai pregătit ca niciodată să intre pe teren în acest meci. Consideră că echipa sa traversează o perioadă foarte bună și poate obține toate cele trei puncte pentru a-și face sărbătorile mai frumoase.

„E foarte greu să exprimi în cuvinte ce simți când joci în derby. Trebuie să o trăiești pe pielea ta. E o altfel de emoție când intri pe teren și vezi dorința suporterilor, când vezi cât de mult își doresc ca acest derby să fie câștigat.

E un meci foarte important pentru club și pentru noi și vrem să luăm toate cele trei puncte. Nu aș vrea să mă gândesc la cine e favorită la acest meci. Eu cred că putem câștiga, pentru că avem o echipă și o formă foarte bună. Nu vrea să mă uit la forma lor.”,  a mai adăugat fotbalistul.

Cu o victorie pe Arena Națională, Dinamo ar putea urca pe locul secund în campionat, la doar 1 punct de Rapid. În meciul tur, „câinii” au obținut victoria într-un duel spectaculos cu 7 goluri.