Gest rar al lui Bic, după U Cluj – CFR Cluj 3-2: „Am şi urme”

Florentin Dincă
Gest rar al lui Bic, după U Cluj - CFR Cluj 3-2: „Am şi urme”
Foto: Sport Pictures

Ovidiu Bic, mijlocașul Universității Cluj, a recurs la un gest nu prea întâlnit în fotbal și a recunoscut că a fost penalty clar la intervenția sa imprudentă din finalul primei reprize, atunci când i-a spart nasul lui Adrian Păun, iar rivalii au preluat conducerea fix înainte de pauză.

Fotbalistul „șepcilor roșii” susține că lovitura de pedeapsă acordată de arbitrul Andrei Chivulete a fost una cât se poate de corectă, dovadă că, în urma contactului cu Păun i-a rămas și un semn pe mână de la lovitura aplicată, spune el, neintenționat.

Gest rar întâlnit la fotbal al lui Ovidiu Bic, după derby-ul „U” Cluj – CFR Cluj 3-2

Ovidiu Bic, mijlocașul Universității Cluj, a făcut un gest rar întâlnit în fotbal și a recunoscut că a fost 11 metri clar la intervenția imprudentă a sa din finalul primei reprize, atunci când i-a spart nasul lui Adrian Păun, iar rivalii au preluat conducerea chiar înainte de pauză.

Jucătorul „șepcilor roșii” susține că lovitura de pedeapsă a fost acordată de arbitrul Andrei Chivulete cât se poate de corect, dovadă că, în urma contactului cu Păun i-a rămas și un semn pe mână de la lovitura aplicată, susține el, neintenționat.

„Am avut ratare mai mare cu UTA. Suntem fericiți, o victorie foarte importantă, veneam după trei eșecuri, eram dezmăgiți. Am ratat mult în ultimele meciuri, acum am marcat trei goluri. E o victorie mare în derby, ne ridică moralul. A fost penalty clar, nu a fost intenție. L-am lovit, am și urme pe mână. Penalty acordat corect, a fost greșeala mea.

Am intrat montați, am avut încredere că putem întoarce scorul. Noi veneam după o perioadă proastă, era cel mai bun moment al nostru ca să ne revenim. Suntem foarte fericiți. Nu se pune problema cine a fost mai bun. Noi am fost, clar.

E normal ca lucrurile când nu merg, să fie supărați suporterii. E o victorie foarte importantă și pentru ei (n.r. – fani), e cel mai important meci cu CFR. Oricum cred că CFR o să fie în play-off, sunt o echipă bună, sper să mai jucăm cu ei. Sunt frumoase derby-urile, vin oameni cât mai mulți la stadion”, a spus Ovidiu Bic la DigiSport.

Eroul derby-ului o vrea pe CFR Cluj în play-off

Lucas Masoero, fundașul argentinian al „studenților” clujeni nu-și mai încape în piele de fericire după dubla care a întors scorul pe tabelă în derby-ul cu CFR Cluj, câștigat de echipa sa cu 3-2, în runda a 19-a din Superligă.

Stoperul sud-american susține că U Cluj merita să revină pe primul loc în clasament după prestațiile din acest sezon și dezvăluie că o vrea pe rivala CFR în play-off, deoarece colegii săi au un ascendent moral asupra adversarilor din oraș după cele două victorii bifate tur-retur în sezonul regular.

„Sper să fac meciuri și mai bune. Atmosferă uimitoare. O victorie mare, o seară perfectă. Am vorbit cu colegii mei. Meritam această victorie. Îmi place să marchez. Să dai gol pe acest stadion, cu toți fanii în tribune. Al doilea gol a fost mai important, pentru că am preluat conducerea. Am fost în controlul meciului, apoi a apărut acel penalty și ne-am trezit conduși la pauză.

Am fost eu cel care a întors rezultatul, dar nu e vorba despre mine, ci despre echipa. Eu zic că merităm să fim pe primul loc, era greu să ne trezim pe locul 4, pentru că noi am jucat bine. Cred că e mai bine să jucăm cu ei (n.r. – CFR Cluj) și în play-off, am luat șase puncte în dubla asta”, a spus Lucas Masoero pentru sursa menționată mai sus.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
La vânătoare de Erthesina fullo, o ploșniță care amenință noi teritorii. „Exemplarul este mai valoros decât fotografia”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania