FRF a iertat pe toată lumea: ce decizie a luat Comisia de Disciplină în cazul celor de la FC U Craiova, după scandalul de la meciul cu Rapid! | EXCLUSIV

Andrei Preotu
FRF a iertat pe toată lumea: ce decizie a luat Comisia de Disciplină în cazul celor de la FC U Craiova, după scandalul de la meciul cu Rapid! | EXCLUSIV

FRF a iertat pe toată lumea după scandalul iscat la meciul FC U Craiova – Rapid, iar oltenii n-au primit nicio etapă de suspendare.

Gruparea patronată de Adrian Mititelu a scăpat ieftin și s-a ales doar cu o amendă în urma incidentelor grave care au avut loc în derby-ul disputat la Târgu Jiu, câștigat de FC U Craiova cu 1-0.

Cristi Săpunaru, care și-a ieșit din minți în acea partidă, a fost suspendat o etapă de către Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, așa cum a aflat ProSport.

FC U Craiova a scăpat de suspendarea terenului! Oltenii, amendați după incidentele de la derby-ul cu Rapid

FC U Craiova va putea beneficia de sprijinul fanilor în următoarea etapă de pe teren propriu, în condițiile în care gruparea din Bănie nu s-a ales cu terenul suspendat, în urma incidentelor de la derby-ul cu Rapid.

Aflată la al doilea sezon consecutiv în Superliga, FC U Craiova a primit doar o amendă.

„Nu am nicio îndoială că cei care erau acolo nu aveau ce căuta în acea zona. Acolo nu e nuntă, nu e botez. Asta e substanța, restul e bârfă. Acolo nu are ce căuta un prieten cu băutură la el. Și nu era unul, erau zece. Sincer, nu cred că oamenii ăștia se ocupă cu organizarea temeinică a acestui aspect. Să fii patron sau președinte nu inseamnă doar să stai la lojă. Trebuie să-ți asumi niște responsabilități. Dacă am ajuns ca un copil de patron să arunce cu sticle în teren, despre ce vorbim aici?! Cum să mai vorbim despre asumări de responsabilitate?”, a tunat Dan Șucu, potrivit GSP.

Din punctul meu de vedere, totul a fost premeditat. Sper să se dea tot. Ca să vadă lumea ce s-a întâmplat… Eu am toată filmarea, nu minciuni de video-uri tăiate și tot felul. Adrian Mititelu minte cu nerușinare, cum face de obicei. Nu eu am stat pe unde a stat el… Nu mi se pare normal ca tot timpul cuvintele lui să fie considerate cele corecte” – Cristi Săpunaru, pentru ProSport

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania