Bogdan Mitrea promite să devină un impresar de succes! Aflat ultima oară la Universitatea Cluj, echipa sa de suflet, acesta face primii pași importanți după ce s-a lăsat de fotbal.
Ajuns la aproape 38 de ani, Mitrea traversează prima perioadă de transferuri din carieră și este convins că îl va aștepta o „vară foarte activă” în continuare.
Impresarii n-au o viață deloc ușoară, sunt mult timp pe drumuri, mai ales vara și iarna, dar fostul jucător al lui Gigi Becali este convins că a luat decizia corectă.
Bogdan Mitrea nu va mai ajunge pe gazon din postura de jucător, însă suporterii o să-l vadă tot mai des pe stadioane, mai ales la partidele importante din Superliga. Fotbalistul care a pornit în fotbalul mare de la Bihorul Beiuș, echipă unde a revenit Adrian Anca, nu regretă deocamdată că a renunțat la fotbal și este gata să devină impresarul care să-i ajute pe români să se transfere în străinătate.
Fostul internațional român recunoaște faptul că este încântat de stilul de viață, după o perioadă lungă de cantonamente, antrenamente și meciuri.
A fost decizia mea să mă las și am luat-o împăcat. Nici să mă antrenez nu am chef o perioadă, deci înseamnă că este decizia corectă cea pe care am luat-o. Sper că nu o să am regrete! M-am bucurat de libertatea asta de a nu avea antrenamente, cantonamente și meciuri. Au fost ceva momente în care s-au calmat lucrurile și nu trebuie să plec nicăieri, dar nu pot să zic că m-a afectat. Din contră, sentimentul este unul plăcut.
Deocamdată, este totul ok și îmi place. De câțiva ani m-am gândit că mă voi duce în direcția asta (n.n. să fie impresar). Deocamdată, fac mai mult intermediere. Sunt și eu la început, prima perioadă de transferuri. Mă gândeam că este mai ușor totul, încep și eu să învăț în meseria asta. Dar îmi place mult stilul de viață, libertatea, cunoști foarte multă lume, socializezi. Vara este foarte activă”, a spus Bogdan Mitrea, pentru ProSport.
Prima mutare importantă la care a participat Bogdan Mitrea este transferul lui Cristian Costin la Neftchi Baku, fosta echipă a lui Laurențiu Reghecampf și Adrian Mutu.
Astfel, jucătorul care s-a despărțit recent de Dinamo bifează prima experiență în străinătate.
L-am acompaniat acolo în Polonia să se adapteze (n.n. pe Cristian Costin), să fie totul ok. În colaborare cu Cătălin Sărmășan am avut oferta de la Neftchi. Și cu agenția mea și a lui l-am dus acolo. Cred că și din țară a avut discuții”, a subliniat jucătorul care a evoluat ultima oară la U Cluj, alături de care a prins calificarea în cupele europene.
După ce l-a avut adversar și în derby-urile dintre U Cluj și CFR Cluj, Bogdan Mitrea are numai cuvinte de laudă pentru Louis Munteanu.
Fostul fotbalist așteaptă ca vârful din Gruia să plece pe o sumă importantă de bani în cel mai scurt timp.
Ne-am confruntat de câteva ori! Se demarcă foarte bine. Ca fundaș îți iei măsuri, pentru că el preferă în spatele tău tot timpul. Nu poți să stai liniștit, pentru că are niște execuții… ați văzut, atât cu stângul, cât și cu dreptul. Este un atacant letal și la vârsta asta să marchezi atâtea goluri… pentru mine este o surpriză plăcută. Consider că este jucătorul care poate fi transferat pe bani mulți din campionatul României”, a afirmat Mitrea.