La pauza partidei Dinamo București – Universitatea Craiova 5-1, Florin Prunea (57 de ani) l-a numit într-un mod controversat pe portarul gazdelor, Alaa Bellaarouch (24), și a stârnit o reacție fulger din partea moderatorului Radu Naum (58).
Cele două echipe s-au întâlnit sâmbătă seară, 25 iulie 2026, în etapa cu numărul 2 din Superliga României. A fost prima victorie a „câinilor” din noul sezon și prima înfrângere a oltenilor.
Dinamo a spulberat-o pe Universitatea Craiova în etapa 2 din Superliga, scor 5-1, și a bifat prima victorie a sezonului 2026-2027, spre bucuria fanilor.
„Câinii” s-au descurcat de minune pe plan ofensiv, cu 5 marcatori diferiți, Soro, Musi, Pop, Cîrjan și Pascual, însă nici defensiva nu a fost mai prejos. Spre exemplu, portarul marocan Alaa Bellaarouch, aflat la doar al doilea joc în Superliga, a avut 4 intervenții salvatoare la șuturile oltenilor.
De altel, la pauza meciului, Florin Prunea a vrut să evidențieze prestația goalkeeperului, însă a apelat la un termen controversat pentru a-l indica pe Bellaarouch:
„Dinamo a câștigat toate duelurile până acum. Crețu a jucat bine. Nu-l jignesc, dar maimuța asta, în sensul bun, Bellaarouch… Ați văzut cum este? Zici că este «arc». Dinamo este o echipă atât de concentrată astăzi…”, a exclamat Prunea, la Digi Sport.
Radu Naum a intervenit instant și i-a solicitat politicos lui Florin Prunea să nu mai utilizeze astfel de termeni:
„O să te rog să nu mai folosești termeni d-ăștia că…”, a punctat moderatorul emisiunii.
Partida Dinamo – Universitatea Craiova a fost umbrită și de un scandal regretabil, după ce Nsimba, din tabăra oaspete, a fost victima scandărilor rasiste.
Revenind la Florin Prunea, fostul portar al „Generației de Aur” s-a scuzat subtil și a spus că a apelat la un termen caracteristic portarilor care au reflexe de invidiat:
„Noi știm în fotbal de ce îi spunem așa, maimuță, pentru reflexe, reacție. Este ceva… Vezi că joacă libero? El este libero la Dinamo, nu doar portar”, a completat Prunea.
La scurt timp după, în apărarea lui a sărit și Gică Craioveanu, fost internațional de asemenea aflat în studioul Digi Sport:
„De la reflexe îi spune așa”, i-a transmis Craioveanu jurnalistului Radu Naum.
În cele două partide pe care le-a jucat pentru Dinamo București, Alaa Bellaarouch a intervenit salvator la 6 din totalul de 8 șuturi expediate de adversari, respectiv Petrolul (0-1) și Craiova (5-1).