Luni, 5 octombrie, s-au se împlinit 26 de ani de la moartea lui Cătălin Hîldan, iar Florentin Petre a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. „Unicul Căpitan” s-a stins din viață la data de 5 octombrie 2000, pe terenul de fotbal.
Alături de mesaj, Florentin Petre a postat și o fotografie cu cel care a rămas etern în sufletele dinamoviștilor și în cinstea căruia s-a dat și numele peluzei, PCH.
Pe 5 octombrie 2000, în minutul 74 al unui meci amical al lui Dinamo la Oltenița, Cătălin Hîldan s-a prăbușit la pământ.
Trupul său este înmormântat la Cimitirul Ortodox Brănești, județul Ilfov, loc de pelerinaj pentru foștii colegi și fani ai roș-albilor.
Ca întreaga suflare dinamovistă, Florentin Petre nu a uitat această dată fatidică și întrucât nu a putut participa fizic la comemorare, el fiind secundul lui Zeljko Kopic la Wieczysta Cracovia în Polonia, a transmis un mesaj pe rețelele de socializare.
„Mă uit la poza asta și, pentru câteva secunde, nu mai sunt 26 de ani. Suntem iar acolo. Tineri, fericiți, împreună și convinși că avem tot timpul din lume. N-aveam de unde să știm cât de scumpă avea să devină într-o zi o fotografie ca asta.

Foto: Facebook Florentin Petre
Astăzi e din nou 5 octombrie, Cătă. Aproape în fiecare an am fost acolo, la tine. Anul acesta sunt departe de casă și n-am putut ajunge. Dar poate că o floare dusă la mormânt este doar unul dintre modurile în care ne amintim de cineva. Tu ai ajuns să fii amintit în fiecare zi în care cineva spune Dinamo. Privesc fotografia și îmi amintesc de prietenul meu. De băiatul cu care am crescut, am râs, am visat și am trăit niște ani pe care atunci îi credeam nesfârșiți.
Știu că acolo, sus, ești cu nea Marin. Sunteți împreună. Și îmi place să cred că vă mai uitați din când în când spre noi. Iar aici, după 26 de ani, încă se strigă „Hîldan”. Asta spune tot. Pentru mine vei fi mereu Cătă, prietenul meu. Pentru Dinamo vei rămâne ceea ce nici timpul, nici moartea n-au putut lua: UNicul CĂPITAN”, a scris Florentin Petre pe sa de Facebook.
Și clubul Dinamo București a postat un mesaj emoționant pe Facebook despre Cătălin Hîldan
„În urmă cu 26 de ani, pe stadionul din Oltenița, în timpul unui amical disputat de Dinamo, Cătălin Hîldan, căpitanul clubului nostru, s-a prăbușit în minutul 74 al meciului.
În vârstă de doar 24 de ani, avea să treacă la cele veșnice în drum spre spital, iar din acel moment Cătălin Hîldan nu mai era doar căpitanul clubului Dinamo, ci devenea un simbol pentru veșnicie. Format la academia clubului, a câștigat titluri de campion la toate categoriile de vârstă și a debutat în Divizia A pe 2 octombrie 1994. În cei 6 ani petrecuți la seniori, a evoluat pentru Dinamo în 138 de meciuri de campionat, în care a marcat 6 goluri.
A reușit să-și treacă în palmares și eventul cu Dinamo în sezonul 1999-2000, marcând în finala Cupei României golul de 2-0 împotriva Universității Craiova. Cătălin Hîldan nu a fost un simplu jucător sau un căpitan de moment al lui Dinamo, ci un adevărat simbol, atât pe teren și în vestiar, cât și în afara lor. Un copil plecat din Brănești care visa să devină campion cu Dinamo și care nu s-a oprit nicio clipă până nu și-a îndeplinit visul.
Un exemplu prin dârzenia cu care se pregătea, întruchiparea atitudinii de „Câine autentic” pe terenul de joc și un suflet special, gata să-i ajute pe toți cei din jurul său în orice moment.Cătălin, nu ai fost și nu vei fi niciodată uitat! Ești prezent în sufletele tuturor dinamoviștilor, pe echipamentul de joc al clubului, pe banderola de căpitan, iar galeria aceea numeroasă pe care o știai tu, îți cântă numele la fiecare meci! Odihnește-te în pace, Cătălin Hîldan! Ai fost și vei rămâne în veci ‘Unicul Căpitan’!”, este mesajul clubului Dinamo.
Până la vârsta de 24 de ani, atunci când a trecut în neființă, Cătălin Hîldan a cucerit în tricoul lui Dinamo trei trofee, un titlu și două Cupe ale României.