Florentin Petre, mesaj emoționant de adio după plecarea de la Dinamo

Florentin Petre, mesaj emoționant de adio după plecarea de la Dinamo
Florentin Petre și-a încheiat mandatul de antrenor secund la Dinamo odată cu plecarea lui Zeljko Kopic. Foto: Sport Pictures

Florentin Petre s-a despărțit oficial de Dinamo, clubul anunțând încheierea colaborării cu fostul mare jucător al „câinilor”. Ajuns la 50 de ani, acesta a fost antrenor secund în staff-ul lui Zeljko Kopic și a plecat odată cu tehnicianul croat.

Noul antrenor al lui Dinamo, Nuno Campos, va veni cu propriul staff în „Groapă”.

Ce mesaj a transmis Florentin Petre

La scurt timp după anunțul clubului, fostul mijlocaș a publicat un mesaj emoționant pe rețelele sociale, în care a vorbit despre legătura sa cu Dinamo, despre suporterii alb-roșii, dar și despre Zeljko Kopic. Florentin Petre a transmis că nu simte că pleacă de la Dinamo, ci doar că se încheie o etapă profesională.

„Contractul se încheie, dragostea rămâne. Rămâne pe veci pentru că Dinamo este parte din mine. Scriu aceste rânduri cu emoție, dar și cu liniștea omului care știe că a dat tot ce a avut mai bun pentru clubul pe care îl iubește, îl simte și îl respiră.

Dinamo nu a fost niciodată doar echipa la care am jucat. Dinamo este locul care va ocupa întotdeauna un loc special în sufletul meu. De aceea, nu simt că plec! Astăzi se încheie contractul meu. Se încheie o etapă profesională. Atât! În acești doi ani am muncit enorm. Au fost zile grele, momente dificile, presiune, sacrificii și multe ore petrecute departe de familie. Dar au fost și satisfacții pe măsură. Am avut un grup de jucători care a crezut în muncă. O conducere care a susținut proiectul. Oameni care au pus interesul clubului deasupra interesului personal. Și un staff format din profesioniști care au muncit în fiecare zi cu discreție, competență și devotament pentru Dinamo.

Le mulțumesc tuturor. Îi mulțumesc lui Andrei Nicolescu pentru încrederea de a mă aduce din nou acasă!”, a scris Florentin Petre pe Facebook.

A vorbit separat despre Kopic 

Fostul internațional a ținut să vorbească separat despre Zeljko Kopic, antrenorul alături de care a lucrat în ultimii doi ani. Petre a explicat că relația cu tehnicianul croat a fost una bazată pe respect, încredere și loialitate. Fostul internațional consideră că s-a completat de minune cu croatul de pe banca tehnică a „câinilor”

„Dar există un om despre care simt nevoia să vorbesc separat. Zeljko Kopic! În fotbal întâlnești mulți antrenori și mulți colegi. Puțini îți devin parteneri adevărați de drum. Am construit împreună o relație bazată pe respect, încredere și loialitate. Am avut aceeași viziune asupra fotbalului, aceeași disciplină și aceeași dorință de a face performanță. Ne-am completat perfect! Am trecut împreună prin momente în care puțini credeau și, într-un final, Dinamo a ajuns din nou să se bată de la egal la egal cu cele mai bune echipe din campionat.

Am muncit în fiecare zi pentru acest club și sunt mândru de ceea ce am realizat împreună. Nu am căutat niciodată scuze și nu ne-am plâns de ceea ce lipsea. Ne-am concentrat pe ceea ce aveam și am construit pas cu pas! Am venit la Dinamo separat, dar plecăm împreună! Pentru mine, acest lucru spune tot. Nu pentru că pun oamenii deasupra clubului, ci pentru că respect valorile care au stat la baza întregii mele cariere: munca, onoarea cuvântului dat și loialitatea față de oamenii alături de care construiesc”, a transmis Florentin Petre.

Mesajul fostului mijlocaș a avut și o parte dedicată suporterilor dinamoviști. Florentin Petre le-a mulțumit fanilor pentru modul în care au ținut clubul în viață în cele mai grele momente și le-a cerut să continue să creadă în Dinamo.

„Suporterilor dinamoviști vreau să le spun un singur lucru: vă mulțumesc! Voi ați ținut acest club în viață atunci când era cel mai greu. Voi ați fost acolo când era ușor să pleci și greu să rămâi. Nu încetați să credeți în Dinamo. Clubul este mai mare decât orice jucător, mai mare decât orice antrenor și mai mare decât orice conducător. Dinamo trebuie să meargă mai departe! Nu știu unde mă va duce următoarea etapă a carierei mele. Știu însă un lucru cu siguranță. Nu există despărțire de Dinamo! Contractul meu profesional se încheie, însă contractul meu de suflet este pe viață! Oriunde mă va duce fotbalul, Dinamo va merge cu mine!”, a mai scris Florentin Petre.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania