După eliminarea rușinoasă a echipei FCSB din cupele europene, Ionel Dănciulescu (49 de ani) l-a făcut praf pe antrenorul roș-albaștrilor, Marius Baciu (51). Chiar dacă tehnicianul fostei campioane a Superligii i-a fost coechipier, actualul analist nu s-a ferit de cuvinte.
FCSB a ieșit din UEFA Conference League după prima „dublă” disputată. Bucureștenii au dat piept cu FK Auda în turul II preliminar al competiției. Letonii au învins în Ghencea, scor 3-2, câștigând și pe propriul teren, 4-1. Astfel, cu 7-3 la general, FK Auda a obținut biletul pentru următoarea fază a întrecerii, în timp ce jucătorii de la FCSB s-au văzut nevoiți să accepte dezastrul și să părăsească UECL.
Acum, roș-albaștrii se vor concentra asupra campionatului și a Cupei României. Totuși, elevii lui Marius Baciu trebuie să fie atenți, având în vedere faptul că nu au arătat bine în dubla manșă europeană.
Criticile în direcția acestora nu au întârziat să apară, iar Ionel Dănciulescu a opinat că problema celor de la FCSB se leagă de antrenor. În viziunea fostului atacant din „Ștefan cel Mare”, Marius Baciu nu este un „principal” cu personalitate.
„Danciu” a scos în evidență starea de haos din jocul roș-albaștrilor și a transmis că există posibilitatea ca tehnicianul să aibă nevoie de mai mult timp pentru implementarea ideilor sale tactice.
„E un vid de putere acolo, la FCSB. Ai nevoie de un antrenor cu personalitate. Baciu mi-a fost coechipier și am avut momente frumoase împreună, dar e clar o problemă și la el.
Probabil mai are nevoie de timp pentru a-și impune ideile tactice. Se vede un haos în jocul FCSB-ului”, a declarat Ionel Dănciulescu, potrivit digisport.ro.
Ex-„tunarul” lui Dinamo a accentuat faptul că jocul lui FCSB nu mai inspiră încredere, spre deosebire de modul în care stăteau lucrurile în precedentele sezoane. Dănciulescu a observat că echipa comite multe greșeli și că jucătorii nu se află la cel mai bun nivel.
După părerea lui, un alt factor care a destabilizat formația roș-albastră e reprezentat de plecarea mijlocașului Darius Olaru (28) în Belgia. Reamintim că internaționalul român a fost transferat de către Royale Union Saint-Gilloise în această vară.
„Jocul nu mai dă încredere, cum a fost în ultimii ani. Sunt foarte multe greșeli, jucători sub potențialul lor, în condițiile în care nici sezonul trecut echipa nu s-a ridicat constant la un anumit nivel și a mai avut scăderi.
Cred că și plecarea lui Olaru a destabilizat echipa”, a adăugat Ionel Dănciulescu, conform sursei citate anterior.
Rămâne de văzut cum va arăta FCSB în viitor. În a treia etapă a Superligii, echipa finanțată de către Gigi Becali (68) va întâlni Farul Constanța, în Capitală, luni, 3 august, de la 21:30.