Dinamo a negociat intens, zile la rând, pentru fotbalistul din naționala României, dar a renunțat să-l ia din cauza prețului prohibitiv.
Zeljko Kopic va fi nevoit să se descurce în partea a doua a campionatului tot cu Stoinov și Boateng ca fundași centrali, deoarece mutarea lui Lisav Eissat a picat.
Pentru a avea soluții în centrul defensivei, Dinamo a forțat aducerea lui Lisav Eissat, fundașul central de la Maccabi Haifa. În contextul în care contractul fotbalistului expiră în vara lui 2027, oficialii grupării bucureștene erau obligați să achite clauza de reziliere a înțelegerii.
Altă soluție ar fi fost să plătească doar o parte din transfer, iar Maccabi să păstreze un procent substanțial din drepturile federative ale jucătorului, la fel cum s-a întâmpat în cazul lui Adrian Mazilu. Până la urmă, însă, au picat ambele variante.
„Complicat, un preț prohibitiv pentru el, este un jucător sub contract și ceea ce își dorește Maccabi Haifa e peste puterile lui Dinamo, împrumut cu opțiune nu este o variantă pentru că intră în ultimul an de contract”, a afirmat Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, potrivit Digi Sport.
În actuala stagiune competițională, internaționalul român cu două meciuri la prima reprezentativă a țării noastre, ambele cu Mircea Lucescu pe bancă, a jucat 16 partide, în care a oferit o pasă decisivă.
Președintele lui Dinamo s-a referit la noutățile din lotul pe care Zeljko Kopic îl are la dispoziție la Antalya. Leam (sau Liam) Eissat, extremă cu dublă cetățenie, fratele lui Lisav, este un tânăr care trebuie să se adapteze la sistemul de senior.
Nicolescu susține că pentru fotbalistul de 18 ani este încă foarte greu din punct de vedere fizic să facă față duelurilor cu adversari mai experimentați. În schimb, are talent, iar până în iunie va fi monitorizat cu mare atenție.
În ceea ce îl privește pe Valentin Țicu, ajuns la Dinamo după ce și-a reziliat contractul cu Petrolul, acesta a ținut ritmul cu noii lui colegi la alergări, ceea ce e îmbucurător în contextul în care nu a mai jucat un meci din 29 iulie 2024, când și-a rupt ligamentul de la genunchi. Ni s-a părut că este un pariu, pentru că asta am și spus.
„Dacă el confirmă din punct de vedere fizic, adică să nu îi cedeze genunchiul, și va putea să fie la fel de sănătos cum a fost înainte, atunci cu siguranță va fi un transfer reușit pentru Dinamo”, a completat Andrei Nicolescu.