Orlando Nicoară, directorul EAD, compania care investește masiv în fotbalul românesc prin drepturile tv și nu numai, e convins că fotbalul românesc va suferi un impact important după măsurile de austeritate gândite de Guvernul României și noile reglementări CNA privind publicitatea pentru firmele de pariuri. Acestea vor afecta cluburile, dar și suporterii!
Nicoară analizează, în exclusivitate pentru ProSport, efectele normelor pe care CNA le va pune în practică în contextul mai larg al economiilor dictate de politicienii momentului care vor îndepărta, inevitabil, potențialii sponsori, dar și cei actuali. Inclusiv autoritățile locale care finanțau cluburile de fotbal vor regândi strategiile de investiții. Dar și firmele de pariuri, firește! În timp ce fanii vor avea, oricum, o situație financiară mai dificilă în urma creșterilor de taxe, iar acum vor trebui să plătească mai mult inclusiv pentru biletele la meciuri!
Orlando Nicoară, directorul EAD, compania care a plătit 118.000.000 de euro pentru drepturile tv ale primului eșalon până în 2027, este convins că foarte multe echipe din fotbalul românesc vor avea de suferit din cauza măsurilor respective. Acesta consideră că sunt, pe acest fundal, cel puțin două motive care pot duce la dispariția sponsorilor de tipul firmelor de pariuri din peisajul fotbalului nostru:
Dispariția sponsorilor de tipul firmelor de pariuri poate veni din două motive: creșterea taxelor pentru acest sector, care îi va face pe mulți să-și reducă din bugetele de promovare sau sponsorizare, apoi CNA a interzis folosirea jucătorilor în spoturile video ale firmelor care sponsorizează clubul. Asta în condițiile care acesta sunt un element important în asocierea dintre sponsor și echipă. Ceea ce e ciudat, dat fiind contextul actual și dat fiind că singura echipă care nu avea drept sponsor principal o firma de pariuri sportive, Sepsi, a retrogradat. Firmele de pariuri susțin cluburile din Superliga, Liga 2, Cupa României și susțin și Echipa Națională. Interdicția CNA-ului s-ar putea să ducă la retragerea unora dintre acești sponsori sau la reducerea sumelor plătite”
În același timp, modificarea regimului fiscal pentru accesul la evenimentele sportive va aduce, firește, o creștere a prețului la bilete pentru că organizatorii vor trebui să suporte, la rându-le, alte costuri, mărite. Și, într-un context care trebuie înțeles prin toate perspectivele afectate:
Creșterea prețului biletelor la meciuri după creșterea TVA-ului de la 9 la 21% reprezintă mai mult decât o dublare pe TVA într-un moment în care cluburile au început să genereze venituri importante din vânzarea de bilete iar suporterii vor avea oricum mai puțini bani în buzunare din cauza celorlalte creșteri de taxe”
Concret, prevederea legată de colaborările vedetelor cu firmele de pariuri se numără printre modificările și completările aduse de CNA Codului de Reglementare în Audiovizual, care reprezintă legislația secundară. Ea va deveni obligatorie în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a documentului.
Conform noului articol 110, (alineatul 7), este interzisă difuzarea de publicitate pentru jocuri de noroc în care sunt prezente personalități ale vieții publice, culturale, științifice, sportive sau de alte persoane, care, datorită notorietății în mediul online, pot încuraja participarea la astfel de jocuri. Așadar, inclusiv jucătorii echipelor din Superliga!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER