Dorinel Munteanu a anunțat că este pregătit să fie îndepărtat de pe banca tehnică a celor de la FC Hermannstadt, după înfrângerea pe care sibienii au suferit-o pe terenul celor de la Csikszereda, scor 2-1, în etapa cu numărul 28 din Superliga României.
FC Hermannstadt a ajuns la patru înfrângeri consecutive în campionat și ocupă penultima poziție a clasamentului, cu doar 17 puncte acumulate.
Csikszereda și FC Hermannstadt s-au întâlnit în etapa cu numărul 28 din Superliga României, într-o partidă încheiată cu scorul de 2-1. La finalul meciului, Dorinel Munteanu s-a arătat extrem de dezamăgit de evoluția elevilor săi, dar și de parcursul pe care sibienii l-au avut sub comanda sa. Astfel, experimentatul tehnician a dat de înțeles că este pregătit să fie dat afară, având în vedere că Hermannstadt a ajuns la patru înfrângeri consecutive în Superliga României, ocupând penultima poziție a clasamentului, cu doar 17 puncte acumulate.
„Sigur, nu pot fi decât îngândurat. Am pierdut încă un joc, nu știu dacă meritat sau nu. Este a cincea înfrângere consecutivă. Am făcut un joc haotic, mă așteptam la mai multă organizare. Am primit gol din fază fixă, apoi dintr-un șut superb. Nu avem scuză. Sunt principalul vinovat, nu am putut să schimb nimic de când am luat echipa. Sunt responsabil. Am dat acordul la transferuri care nu mă ajută încă. Au plecat jucători, trebuia să schimb ceva. Probabil nu au înțeles jucătorii ceea ce vreau. Situația mea este delicată. Indiferent de consecințe, de ce se discută la nivelul conducerii, voi avea o discuție cu conducerea. Nu știu dacă răbdarea conducerii e pe final. Și eu sunt la fel de dezamăgit ca conducerea. Au trecut foarte multe etape, am acumulat foarte puține puncte. Nu pot da vina pe jucători. Una antrenăm, alta jucăm. Am crezut în câțiva jucători pentru care am dat acordul de transfer și nu m-au ajutat absolut deloc.
(Dragoș Albu? Schimbat în minutul 29) Nu m-a supărat. A jucat foarte slab, am acționat la așezarea adversarului.
Discutăm foarte mult la antrenamente. Ce să antrezei la fazele fixe? Să faci marcaj? Sunt lucruri bizare care ni se întâmplă. Eu sunt responsabil.
(Simțiți că vestiarul e unit?) Nu discut de vestiar. Vestiarul așa l-am preluat, cum a fost. Am vrut să schimb ceva, nu am reușit. Voi continua să sper, să lupt. Nu știu ce calcule are conducerea, și eu sunt într-o situație delicată”, a declarat Dorinel Munteanu, la DigiSport.
Aurelian Chițu așteaptă deja meciurile din play-out și speră ca echipa lui să poată evita locurile direct retrogradabile.
„(Cum schimbați situația?) Nici nu știu cum să încep. O perioadă oribilă pentru noi. Nu reușim să facem nici măcar un egal, să scoatem un punct. Credeam că după meciul de la Slobozia ne vom reveni. Nu am făcut-o. Nici nu merităm mai mult, sincer să fiu. Ca joc. Jucăm cu teamă. Nu e ușor să joci la retrogradare, am mai fost acolo. Trebuie să fim bărbați, nu merge să ne tremure piciorul. Se vede asta. Greșim mingi simple, fără ca adversarul să ne pună probleme. Asta e doar de la neîncredere și de la presiunea de a juca la retrogradare.
(Se poate schimba ceva?) Da. Nu avem de ce să nu încercăm în continuare. Dacă nu lupți până la capăt, mai bine pleci acasă. Trebuie să scoatem tot ce putem, eu cred că se poate. Dacă reușim să câștigăm în play-out, avem o șansă să prindem barajul. Barajul, la salvarea directă nu cred că mai avem șanse.
Suntem uniți, împreună, nu ne certăm. Nu e ușor să joci la retrogradare, e o presiune foarte mare. Dacă nu știi să gestionezi aceste momente nu e deloc ușor”, a declarat Chițu, conform sursei menționate anterior.