Dezvăluiri istorice! Cum și-a închis uriașul fotbalist Costică Ștefănescu orice carieră de antrenor pentru că a refuzat un blat: „Așa l-au mătrășit!”. EXCLUSIV

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Unul dintre cei mai talentați mijlocași ai fotbalului românesc din anii 1980-1990 a dezvăluit pentru ProSport evenimente șocante din cariera de jucător-antrenor.

Costică Ștefănescu a fost unul dintre cei mai buni apărători ai fotbalului românesc, deși la Steaua a jucat atacant și mijlocaș la închidere. Retras, după transferul de la Steaua la Universitatea Craiova de către Titi Teașcă de pe poziția de mijlocaș la închidere în centrul apărării, Ștefănescu a devenit unul dintre cei mai buni pe postul de libero din țara noastră.

Căpitan în acea perioadă al echipei naționalei, dar și al Craiovei Maxima, Costică Ștefănescu a fost poreclit „Ministrul Apărării”, Universitatea Craiova ajungând în 1983 până în semifinalele Cupei UEFA.

Dezvăluiri istorice! Cum și-a închis uriașul fotbalist Costică Ștefănescu orice carieră de antrenor pentru fotbalul românesc!

Însă, în vara lui 1986, Dumitru Dragomir, 80 de ani, pe vremea aia președintele lui FCM Brașov, dă o adevărată lovitură și îl convinge pe Costică Ștefănescu să se transfere de la Știința la echipa de sub Tâmpa, acolo unde o perioadă a fost jucător-antrenor principal. După două sezoane a decis să fie doar antrenor principal.

Marin Barbu l-a avut coleg, dar și antrenor la FCM Brașov pe Costică Ștefănescu. FOTO ProSport.

ProSport a stat de vorbă cu Marin Barbu, 68 de ani, unul dintre cei mai talentați mijlocași ai fotbalului românesc din acea perioadă, cel care evolua pe atunci la FCM Brașov.

„Nici nu îmi venea să cred că eu mă schimbam în vestiar, prin 1986-1987, cu marele căpitan al naționalei României și al Craiovei Maxima, Costică Ștefănescu.

În primul an de contract nea Costică ne-a ajutat câteva luni și din teren ca jucător. A luat echipa de la retrogradare. Avea vreo 34-35, dacă imi aduc bine aminte. Ne-a salvat de retrogradare.

Apoi, în campionatul următor am terminat turul pe locul trei cu nea Costică antrenor-jucător. Nea Costică cred că a mai jucat până la 37 de ani. Până în 1989 a stat la noi, dar ca jucător ne-a ajutat doar în două sezoane, ulterior a rămas doar antrenor principal. Nea Mitică Dragomir i-a dat mână liberă la echipă lui nea Costică, iar la nea Costică nu mișcai în front.

Cât de bun și de jupân eram eu la Brașov, jucasem și la Steaua cu Puiu Iordănescu, dacă o comiteam a doua oară eram pa. Indiferent de nume, o comiteai o dată cu indisciplina, a doua oară nea Costică nu te mai ierta dacă greșeai”, și-a începout discursul „Magiun” Barbu.

„Nu a mai vrut să le dăm meciul și Victoriei”

În continuare, Marin Barbu a dezvăluit pentru ProSport un eveniment șocant din cariera de antrenor a lui Costică Ștefănescu de la FCM Brașov. Marin Barbu este convins că de la acest episod i s-a tras enorm acestuia în tentativa sa de a deveni și un tehnician de succes în România.

Costică Ștefănescu a fost căpitanul Craiovei Maxima și a ajuns în 1983 până în semifinalele Cupei UEFA. Foto Facebook

„Hai să vă povestesc ceva cu nea Costică. Plecase nea Mitică Dragomir de la noi. Undeva prin 88-89 am avut meci cu Moreni. Nea Romică Pașcu preluase locul lui nea Mitică în funcția de președinte.

El, pe de-o parte, voia binele clubului și nu voia să se pună rău împotriva sistemului. Era clar cu Dinamo, Victoria, Moreni ca să câștige la noi. Nea Costică Ștefănescu a acceptat cu Moreni, dar când a venit și meciul cu Victoria, nea Romică Pașcu știa treaba. Eu eram căpitanul echipei. M-am dus și i-am zis lui nea Costică ce vrea nea Romică să facem.

El mi-a zis că «gata, nu mai dăm niciun meci». Mi-a zis că ne-am făcut destul de râs cu Moreni acasă la noi și nu vrea să ne mai înjure lumea din tribune că facem blaturi. El și știa că Victoria îl vrea și ca antrenor, dar nu voia să le dăm meciul sub nicio formă. I-am bătut cu 1-0. Eu am dat golul victoriei.

După meci m-am certat rău cu Romică Pașcu, că de ce nu am făcut cum a zis el. Alea erau vremurile, dar noi cu nea Costică am decis să jucăm pe bune și i-am bătut. Eu am plecat din cantonament după cearta cu Pașcu. Și pe drum spre casă am facut acel accident de mi-am cam terminat cariera.

Am stat pe bară pentru recuperare un an. Am încercat să mai revin după acel an de pauză, dar am fost praf și a trebuit să mă las. Nu mai puteam să joc la nivelul pe care eu îl aveam”, a spus Marin Barbu.

„Nea Costică nu a vrut să intre în cloaca lor și de aici i s-a tras cu antrenoratul în România”

În finalul discuției despre acest subiect, Marin Barbu ne-a transmis că e convins de faptul că după acest episod Ștefănescu n-a mai fost văzut cu ochi buni de „oamenii de bine” din fotbalul românesc.

Costică Ștefănescu este alături pe bancă de Ovidiu Stângă și Silvian Cristescu. Foto ProSport

„De la meciul ăla cu Victoria i s-a tras și lui nea Costică. Sunt sigur de asta. După vreo trei-patru etape l-au mătrășit de tot de la Brașov. A mai încercat și el pe la Steaua și pe unde a mai fost după 1990 ca antrenor în România, iar apoi a luat drumul contractelor la arabi.

Nea Costică nu era de-ai lor și nu prea puteai să te duci tu conducător la el să îi spui că meciul x e blat sau că asta e echipa și cu asta vreau să joc. Consider că după Revoluție fotbalul românesc l-a pierdut pe Costică Ștefănescu din antrenorat.

L-a recâștigat după ce l-a luat la națională antrenor secund nea Puiu Iordănescu, dar eu cred că fotbalul românesc putea să beneficieze mult mai mult și de antrenorul Costică Ștefănescu, nu doar de marele fotbalist care fusese”, a spus Marin Barbu, pentru ProSport.

Reperele lui Costică Ștefănescu ca fotbalist

Costică Ștefănescu și-a început activitatea la juniorii celor de la Steaua București, iar la echipa de seniori a jucat pănă în 1973. În Divizia A a evoluat 74 de meciuri pentru echipa din Ghencea și a marcat 9 goluri de pe postul de atacant și mijlocaș la închidere.

În anii 1970 și 1971 a câștigat Cupa României cu Steaua. În 1973 se transferă la Universitatea Craiova la schimb cu Ștefan Șameș. Apoi, în 1974 a câștigat titlul cu Știința.

A mai făcut-o în 1980 și în 1981. A câștigat patru Cupe ale României cu Universitatea Craiova: 1977, 1978, 1981, 1983. În 1982 a ajuns până în sferturile Cupei Campionilor cu Universitatea Craiova. În 1983 a fost și semifinalist al Cupei UEFA. A jucat pentru Știința 378 de meciuri și a marcat 10 goluri.

În 1983 a fost nominalizat și la Balonul de Aur. Pentru echipa națională a adunat 66 de selecții. A fost căpitanul primei reprezentative în 44 de partide. A participat cu România la EURO 1984.

Reperele lui Costică Ștefănescu în antrenorat

Costică Ștefănescu și-a început cariera ca antrenor principal în 1986, atunci când a activat și ca jucător două sezoane la FCM Brașov. A stat la echipa de sub Tâmpa patru sezoane, până în 1989, în ultimele două fiind doar antrenor principal.

În august 1990 a preluat-o pe Steaua București în calitate de antrenor principal, acolo unde a stat până în decembrie 1990. Ulterior a preluat și postul de selecționer al României U21, urmând să plece în 1992 pentru prima dată în zona arabă.

Costică Ștefănescu a revenit după un sezon în România și a încercat experiențe ca antrenor principal la Bacău și Timișoara, dar nu a putut să se acomodeze. Începând cu 1994 i-a devenit antrenor secund lui Anghel Iordănescu la echipa națională de seniori, acolo unde a stat până în 1998.

Și-a mai încercat apoi încă o dată norocul ca antrenor principal pe la Astra și Reșița, dar fără niciun rezultat notabil. Astfel că, din 2001 a decis să plece în Israel, apoi a mers în Orient.

Apogeul său în antrenorat în zona arabă l-a atins între 2003-2005, atunci când cu Damasc a reușit eventul. A cucerit și Cupa AFC, echivalentul Cupei UEFA în Asia la vremea respectivă.  În 2006 a revenit în România și a preluat-o o scurtă perioadă ca antrenor principal pe FC Universitatea Craiova.

Dar nu a reușit nici de această dată în România ca antrenor principal, iar din 2007 a plecat din nou la arabi, acolo unde a lucrat până în 2012. A fost diagnosticat cu o boală gravă și a decedat în 2013, la Spitalul Militari din București.